Nu avem literatură în secolul XX.. ?

Vorbeam ieri cu Horia, profesorul de istorie, şi îmi spunea că nu există literatură românească în secolul XX, generaţia Criterion fiind aservita dreaptei legionară, G.Călinescu, Cezar Petrescu si majoritatea scriitorilor de dupa '44 de stânga etc.. Mă rog, exagera puţin pentru a-şi susţine teza. Exista si excepţii, dar e adevărat ca putem vorbi despre o literatură română compromisă, tendenţioasă a secolului XX. Circumstanţe atenuante poate avea un Cioran care îşi justifica aderenţa la legionarism si apologiile aduse lui Hitler prin faptul că în tinereţe era atât de scârbit de tot ce se petrecea în jurul său încât s-ar fi bagat şi într-o sectă fanatică.. Mă rog.. La chestia cu: "n-am avut încotro" nu muşc, aşa cum declara Tatulici, personaj onorific în Apologia ruşinii după Virgil Ierunca, acestea fiind vorbe pentru gură cască, nimeni nepunându-le în epocă puşca la cap. Compromisurile în epocă s-au făcut, cred eu, nu pentru supravieţuire, ci pentru privilegii mari. Putea domnul scriitor Cezar Petrescu să se priveze de recunoaştere publică, de un titlu de academician şi alte favoruri? Se pare că i s-a părut mai normal să-şi compromită talentul, şi harul cu care a fost înzestrat (şi care este evident ), decât să devină un Petrini din Marin Preda la deratizare, dar curat. Care ar trebui să fie cea mai mare bogaţie a scriitorului dacă nu cea spirituală? Se pare, însă, că unii nu gândesc aşa. E mai bună o maşină de tablă şi o funcţie într-o instituţie compromisă.. Este cu atât mai condamnabila atitudinea romancierul Petrescu cu cât în perioada interbelică era conştient de manipularea prin scris folosită de comunistii ruşi prin intermediul scriitorilor pe care i-au atras de partea lor. Era conştient, pe de altă parte, că o literatură adevărată trebuie să fie misterioasă ca şi viaţa şi că necesită un perspectivism. Ca să conchid, e foarte trist, să te refugiezi în literatură, în artă în general, pe care eu am considerat-o întodeauna drept o purificare a lumii mizere din jur şi să o descoperi şi pe aceasta infestată. Noroc cu câţiva scriitori care au rămas sincer cu ei înşişi ( sau mă rog, poate nu le-am descoperit eu încă "păcatele", cum zicea Slavici ..). Mă gândesc aici la Eminescu, Caragiale, Creangă, Coşbuc şi încă doi trei. Până la urmă criticăm opera şi nu omul cum bine zicea...nu mai ştiu cine.