miercuri, 8 ianuarie 2014

Doină

-Mândro, postu' s-o gătat,
 Tu nu vii la sărutat!
 Multe am mai pătimit
 Şi tu nu vii la iubit!
 Şi la peşte-i dezlegare,
 Cum nu e la-mbrăţişare?!
 Miercurea şi vinerea
 Dulce n-o văst gura mea!
 Acum Domnul s-a nascut
 Şi mi-e dor de-un sărut!
 Hai că nu e cu păcat
 Dacă stai la mângâiat!
 Iartă-mi păcatele mele,
 Sincer mă căiesc de ele!
 Eu mă rog la Dumnezeu
 Să te-ajute-n drumul tău,
 Te ferească de cel rău!
 Să-ţi dea Dumnezeu putere,
 Nu cazi în ispite grele!
 De ne-om strânge-n braţe tare,
 Om uita de supărare.
 Noi doi să ne iubim,
 Sufletul să-l hodinim!


miercuri, 11 decembrie 2013

Fă-mă, Doamne, ce mi-i face

Nu lăsa, Doamne, să moară
Fete de-a mea sărutare!
Decât al mândrelor drag,
Mai bine cetină-n brad!
Decât de fete dorit,
Mai bine măr înflorit!
Decât în sat lăudat,
Mai bine în câmp un mac!
Mai bine pietroi în munte,
Decât în satul meu frunte!
Că de cât să fiu primar,
Mai bine dop la caval!
Că de cât neguţător,
Mai bine râu curgător!
Decât să fiu colonel,
Mai bine în în schit un lemn!
Decât să fiu căpitan,
Mai iute la oi mă bag!
Numai ie vreu să fiu,
Pe-a mea floare s-o cuprind!

marți, 9 aprilie 2013

Doină


Pimăvara tot nu vine,
Şi e luna lui aprilie.
De îndată zgribuleşti,
Afară dacă priveşti.
Dar fior nu-i doar pe spate,
Şi în suflet îţi străbate!
Plouă prin sâtă măruntă,
Doru-n suflet te mănâncă.
De ce oare nu putem
Laolaltă noi să stăm?
Căci noi tot ne-am împăcat
Şi apoi ne-am depărtat..
Tot trec ani din viaţa noastră
Şi eu nu te ţin în braţe.
Mândro, în braţe-mi de-ai fi,
Nopatea eu m-aş hodini!
Văd cum tot trec zâlele
Şi nu ne putem ave!
Sărutări şi mângâieri
S-au dus pe-Apa Sâmbetei!
Mai demult tu tot veneai,
La piept mi te ghemuiai.
Îmi spuneai că nimenea
Nu-ţi stâmpără inima
Ca îmbrăţişarea mea!
Ce te poate-mpiedica
Ca să laşi iubirea ta?
Dumnezeu va judeca
După-nţelepciunea sa!
Dumnezeu ne v-antări,
Primăvara va veni!

joi, 21 februarie 2013

Doină


Totul e zădărnicie
Fără de Dumnezăire.
De nu faci ce trebuie,
Viaţa ta se mistuie!
Orice-ar fi, nu te abate
De la calea ta cea dreaptă!
Nici pune ceva prea sus,
Dacă-i golit de Sfânt Duh!
În lumea asta răzbate
Ce are la bază piatră.
Piatră grea la temelie
Ţie Domnul să îţi fie!
Cele lipsite de har
Ca fumul ele dispar.
Poate chiar mai repede,
Că tare-s netrebnice!
Tu să ştii că e un loc
Unde toate îşi au rost.
Domnul nu te oropseşte,
Ca pe-un fiu el te iubeşte
Şi te simţi la sânul lui
Că eşti demn, curat şi bun;
Adiat de o lumină
Care-i şi caldă şi lină.
Să nu uiţi să mai şi ierţi,
Că şi tu poate greşeşti.
Căci Dumnezeu pedepseşte
Pe cela care greşeşte.
Poate chiar prin mâna ta,
Însă doar din voia sa.
Pe cel care se căieşte
Să îl ierţi, că-i omeneşte.
Dar de cel ce e tot rău
Tu să fugi din drumul său!
Să nu-l urăşti, că-şi va lua
Odată răsplata sa!
Dar de dracul te fereşti,
Pe altă Cale porneşti!
Şi să uiţi şi să nu vezi,
Căci tu eşti la Dumnezeu!
Până la urmă răzbeşte
Cine binele doreşte.
Ca să închei doina mea,
Atâta te-aş mai ruga,
Să trec de zădărnicie,
Dă-mi, Doamne, mie tărie!



marți, 29 ianuarie 2013

Rugăciune


-Doamne, dac-am vint aci,
Arată-mi să ştiu trăi!
Că fără Dumnezeire,
Lumea-i mare sărăcie.
Că la bogat îi dai banul,
Ochiu dracului, năcazul..
Năcaz şi mie mi-ai dat,
Dar de tot nu m-ai uitat.
Mi-ai dat suflet simţitor
Şi mi-ai pus în chept mult dor,
Care-l ştiu a stâmpăra
Cu mândra şi fluiera.
Doamne, ţine-o pe mândra,
Că tare-i bună fata!
Astăzi cu greu mai găseşti
Fată ca să o iubeşti!..
Doamne, nu uita de mine,
Dă-mi pe masă mi-o pâine!
Pe cei răi nu îi urăsc,
Doar deoparte mă feresc.
Şi fă, Doamne, num-aşa,
Cât mai rar să-i pot vedea!
Să facă ce ştiu mai bine,
Toate astea fără mine!
Şi, Doamne, te-aş mai ruga,
Dă-mi-o mai mult pe mândra!

duminică, 6 ianuarie 2013

Pădure... ( Pe Valea Moaşei )



-Pădure, dragă pădure,
Cum mă-ntâmpini tu cu mure,
Când în vară vin pe vale
Şi tot las rele pe cale!
Oraşul îl las în spate,
Că prea plin e de păcate!
N-am trecut râul la tine,
Fructe negre vin la mine,
Fructe negre de pădure,
Ca să-mi fac şi zile bune.
Desculţ râul am trecut
În pădure să mă-ngrop.
Intră soare pe cărare,
A naturii sărbătoare.
Cineva parc-o pornit
Natura la veselit!
Şi m-am dat de pe cărare
Să calc încet pe covoare,
Covoare de muşchi adânci
Să vezi atuncea ce simţi!
Parc-ai fi în casă mare
Şi nu-i vezi în colţişoare;
Că ele se pierd-n-adânc
Şi te tulbură un pic.
Acum mii de ani era
Pe aici cam tot aşa.
Tufe şi brazi mari culcaţi
Nu păreau prea supăraţi.
Şi ferigi care-au crescut
Singure de nu ştiu când..
Că la ele când priveşti
Altceva în ele vezi,
Ce omul mai nou tot uită,
Nu mai ştie să se-ncânte!


vineri, 21 decembrie 2012

Câteodată-mi este greu..


Câteodată-mi este greu
Că nu îmi dă Dumnezeu
Să pot iubi tot mereu.
Că o trecut timp cam mult
De la ultimul sărut.
C-o trecut o lună, două,
Mi se pare-un an sau nouă!
În viaţă am şi iubit
Numa' nu cât am voit!
Şi Dumnezău e zgârcit
Când e vorba de iubit.
Şi să găseşti e cam greu
Mândră cum îmi doresc eu.
Mândră-i cam greu de găsit
Să mă placă-aşa cum sunt.
Anii trec ca lunile,
Greu de tot vin mândrele.
Timpul trece şi iar trece,
Mândra mea nu mă petrece.
C-aş fi vrut eu să iubesc
Mândră-n costum românesc,
Flori în păr să-şi împletească,
În braţe să se topească.
Că în ţara asta-a noastră
Multe locuri sunt frumoase,
Unde ne-am putea iubi,
Lucruri bune am trăi
Până când nu om mai fi!



marți, 20 noiembrie 2012

Sibiul veşnic "în lucru"


     Sibiul e un veşnic şantier. Şi nu în sensul bun. Ai putea crede că "da, domnule, se lucrează, primarul ăsta face şi drege".  Greşit! E doar aparenţă, ca mai tot în societatea actuală. Se ştie deja foarte bine că se primesc nişte bani care trebuie cheltuiţi, în prezent de la Uniunea Europeană. În plus sunt banii sibienilor. Se ştie că trebuie mizerie cât mai multă, ca să intervină autoritatea locală pe post de pompier incendiator. Se face drumul şi după aia se băgă ţevi, se strică totul la loc, şi uite aşa se tot lucrează, tot cheltuim bani, şmecherii îşi iau partea. Trebuie cheltuiţi banii că dacă nu "nu mai primim alţii".Dar ce ne facem când se termină banii şi nu am investit în nimic durabil? Astfel batem pasul pe loc, astfel sibianul o să continuie să ocolească veşnic gropi, să se deprime văzând clădiri în lucru care nu se mai termină, ticăloşii o să încaseze în continuare bani. De ce Judecătoria stă deja de atâta timp în lucru? De ce sunt ridicate schelele pe care nu lucrează nimeni? Cine găzduieşte personalul pe bani publici şi încă cât timp de acum înainte? Senzaţia de mizerie a oraşului am avut-o din nou zilele astea mergând pe strada Magheru pe lângă liceul Pedagogic. Vedeam o lume târându-se pe frig pe lângă cabluri şi găuri în trotuar. Tot de curând am mers prin pădure spre Valea Aurie, iar în capăt aveam pantofii perfect curaţi, deşi ploase peste zi. M-am întors pe Strada Poplăcii iar la capătul ei eram plin de noroi. Am conştientizat că oraşul e mai sordit decât cel mai murdar loc din natură. O să se repare drumul, dar cât o să râmână aşa? O să vedeţi că pe banii voştri cât de curând o să i se mai tragă nişte găuri. Noroială şi degradare morală plăcută!  

vineri, 19 octombrie 2012

Nu sunt de acord cu desfinţarea tramvaiului



      De tramvai cine n-a mai încăput în Sibiul ăsta?  Cum spunea un prieten, regimul actual nu ştie decât să desfinţeze şi să vândă. Ce pune în schimb? Malluri amăgitoare şi bănci? Pe vremuri tramvaiele mergeau şi pe centrul Sibiului. A mai rămas acesta, Sibiu-Răşinari, de un pitoresc nemaipomenit. Merita să mergi până în oraşul lui Goga şi Cioran şi numai într-o plimbare, chiar dacă nu erai vreun răşinărean care lucra prin Sibiu. Să mai scapi un pic de betoanele oraşului, să te laşi întovărăşit de puţină verdeaţă pe care o puteai contempla din mersul sacadat al tramvaiului. Asta fără să te fi oprit până când nu dădeai de Coasta Boacii, unul dintre puţinele paradisuri cunoscute de Cioran. Cui îi pasă însă de aşa ceva? În locul tramvaiului o să fie probabil un autobuz de duzină ( doar spre asta se tinde, nu ? ) Şi degaba turui eu aicea, că poporul e ocupat cu "Mireasă pentru fiul meu"  sau cu păcălicii de Ponta şi Antonescu, ariviştii balzacieni de modă nouă, pe stadion, în noua troacă electorală. Şi uite aşa se defrişează lucrurile frumoase şi autentice. Priviţi imaginea ataşată pe blog şi luaţi-vă adio de la încă un lucru minunat distrus la decizia mai ştiu eu cărui despot al urbei căruia nici prin cap nu-i trece să se consulte şi cu populaţia Sbiului căreia îi aparţine de drept tramvaiul. Parcă am fi nişte hamsteri în acvariu cărora li se schimbă jucăriile după bunul lor plac. Băncile din Parcul Cetăţii, tot aşa, au fost scoase la un moment dat de tot de pe o parte, cea cu turnurile, acum le-au pus la loc, din cauză că se adunau tineri cu băutură am auzitla un moment dat. Acuma le-au pus la loc. S-a rezolvat problema? De băncile alea mă leagă amintiri frumoase, m-am simţit privat în momentul în care au fost luate de acolo. Nu suntem pentru ei decât nişte cetăţeni ( mai mult sau mai puţin turmentaţi şi dobitoci cum ar fi zis Caragiale), privitori la spectacolul lor grotesc. Oricum, n-o să mă prindă pe mine la vot!

luni, 8 octombrie 2012

Ce pot vorbi fetele la telefon?

              Fetele din ziua de astăzi nu par să fie preocupate nici de şcoala, nici de cultură, nici de mai ştiu eu ce lucruri interesante ( natură, călătorii ), de vreun meşteşug anume, ci doar de...vorbitul la telefon. La fel cum băieţii de aceeaşi vârstă nu par să fie preocupaţi decât de fotbal şi ciumegeală. A! Şi de berea care merge bine cu fotbalul. Pentru majoritatea mirocolul existenţei pare să se reducă la atât.. Priviţi în jur pe stradă şi nu se poate să nu daţi cu ochii de o elevă sau de o studentă care vorbeşte la telefon! Staţi cinci minute pe o bancă şi observaţi cum se succed tinerele prinse în discuţii ce par să le implice întreaga fiinţă. Priveşe pe vreuna care Dumnezeu ştie cum nu vorbeşte în clipa aia la telefon, să vezi cum instantaneu începe să-şi pipăie telefonul, să şi-l ridice la nivelul pipetului, să începă să butoneze la el şi să privescă la ceva acolo. M-am întrebat de multe ori care e psihologia acestor gesturi. Şi am conchis că trebuie să fie ceva legat de siguranţă. A avea telefon înseamnă a fi cineva. Sau oricum, aparţii unei comunităţi. "Nu poţi să te legi de mine pentru că fie o să dispar în turmă, fie o să te împungă ceilalţi bivoli! Îmi permit să am un telefon, să îmi plătesc un abonament sau să îmi bag credit pe cartelă, sunt deci invulnerabilă! Îmi plus e o modă care mi se potriveşte ca o mănuşe!" Ce mai contează că nu eşti decât un anonim, un "average" cum zice englezul, adică un mediocru, un om de rând, pentru că imediat după tine mai trec încă zece cu aceeaşi atitudine?!.. Şi eu sunt posesor de telefon mobil, vorbesc de ani buni ( în prezent mai puţin ), însă sincer nu mă omor să vorbesc în public, până la urmă vorbitul la telefon cere discreţie, nicidecum nu mă umflu în piept când mă sună cineva, şi nici nu strâng din buci defilând cu dispozitivul la ureche. Cu cine vorbesc până la urmă toate aceste fetişcane? Doar se vede de la o poştă că sunt copile de oameni de rând, locuitorare prin nu ştiu ce foste şi actuale cartiere muncitoreşti din Sibiu, gen Vasile Aaron şi Mihai Viteazul. Pe cine prostesc până la urmă? Doar nu îşi închipuie că mă gândesc că pun la cale vreo mare afacere! În ţara asta unde lucrurile merg în jos.. Eu cred că majoritatea fetelor vorbesc cu mamele, să le comunice cum a fost cu actele de colo dincolo, şi probabil cu câte un admirator, sau nici măcar, ci cu vreo prietenă de pe facebook. Oricum, ce să mai zici? Probabil atâta pot...        

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Despre uciderea urşilor din România

                            Se discută mult, nu se face nimic. Senzaţia asta o am când deschid televizorul. O mare pierdere de timp! La fel ca şi vizitele ofcioase ale politicienilor cu pupături, strângeri de mână, indiferent că sunt ale Hilăriţei Clinton sau ale lui Băsescu. De astea s-au tot întâmplat. Thomas Mann în "Alteţea regală" descrie magistral vizitele, întrunirile  sterpe ale unui rege înaintea primului război. Dar cine citeşte Thomas Mann? Aşa şi ăştia ai noştri, pleacă pe dincolo, vin, ţin discursuri, conferinţe, se pupă cu ăla cu ălalalt, folosesc în context multe cuvinte frumoase: "ridicare economică", "cetăţean", "reuşim", "afiliem", "european", facem şi dregem, cum îl auzeam pe Băsescu de curând. Faceţi o încercare! Ascultaţi discursul unui politician şi notaţi-vă cuvintele fumoase introduse cu metodă şi care vă garantează un viitor minunat!  În rest câte unul din opoziţie care se revoltă, tună şi fulgeră şi nu face nimic, dacă ajunge la putere face ce-au făcut şi ceilalţi dinaintea lui. Până la urmă "câinii latră, ursul trece". Sau staţi un pic că ursul nu mai prea trece! Că despre urs voiam să vorbesc. Care urs? Ursul carpatin. Cică le-a venit străinilor o idee năstruşnică pe chelie: ia să facem safari în România, că e plin de urşi acolo! Şi românii ce şi-au zis: e rost de bani, mai avem ceva de vândut în ţara asta? Mai avem păduri şi urşi? Le rezolvăm şi pe astea!  Şi uite aşa au început să apară ştiri cu urşi, cât sunt ei de răi, zilele astea am auzit de o grămadă de vânători "atacaţi" de urşi, ba că urşii sunt turbaţi, ba că avem prea mulţi în ţară. Şi proştii României se uită şi zic: "Urs rău!" şi-şi văd de trebă. Ce tehnici mârşave folosesc! V-aţi prins care e jocul? Ca să nu se revolte lumea, înfierează bietul urs. Braconierii în cârdăşie cu poliţiştii întind mii de capcane. Şi Ceuşescu când se punea pe împuşcat trântea la pământ peste 40 de bucăţi de urşi, dar vâna doar el, şi a fost o perioadă când urşii au prosperat. Acuma dăm cu genocidu. Cică se pot vinde la preţ bun urşii pe dincolo, că aia, "civilizaţii din franzelă" ( "că să vezi, mă, dincolo cum mere treaba" ), ăia şi-au cam killerit tot ce au avut pe acolo, inclusiv broaştele. Şi acuma vin să-şi facă plinul prin colonii gen România. Ca în timpul imperiului roman dau cu ochii de România şi ce-şi zic? "Bună sursă de profit mai e acolo, ne scoatem din datorii!" Cică s-au gândit şi la o modalitate de  a împinge o parte din urşii de la noi spre ţările din vest. Dormiţi liniştiţi români, în curând pe veci! În stilul ăsta o să ajungeţi voi cu familile voastre să vă ucideţi în arenă spre satisfacţia unor îmbuibaţi!     

marți, 4 septembrie 2012

Ţara se scufundă şi românii se cheaptănă

          Românii dorm somnul inconştienţei. Bucuroşi că-şi cumpără chimicalele frumos ambalate din marketuri, cred ca viaţa le e "ok", viitorul asigurat. Merg la biserică şi cred de asemenea în mintea lor de filistini că Dumnezeu le iertă păcatele, că popa e om cumsecade şi că pentru a se descurca e de ajuns să o puni de un "business", în agricultură de exemplu, să cumpere hectare de pamânt că "acuma se lucrează uşor, numa' dai cu ierbicid din avion, combina, pac pac, 3 oameni se ocupă de tot pământul şi iese banul, uite aşa stă teancul, îmi iau şi casă şi vilă şi pişcină şi gagică de moare şogoru! " Stop!  Acum trezirea: Ne ducem naibii! Am vândut tot din ţara asta: nu mai avem o bere românească, nu mai avem maşină românească, pământul străbunilor cumpărat cu mari sacrificii, cu bani păstraţi în batistă ani buni îl cumpără strinul astăzi cu salariul de pe o zi. Prin jurul Harghitei copiii români învaţă la şcoli maghiare, simbolul naţional Avram Iancu este ars în piaţa publică şi responsabilul scapă doar cu o amendă. Hidroelectrica, una dintre puţinele instituţii româneşti care a mai rămas în picioare este scosă în solvenţă, vândută ca multe alte lucuri care aparţin unui neam întreg cu sufletele lor, cu copiii lor, ca să hrănească lăcomia unui singur om sau a unei mâini de oameni, să fie folosită pentru a le furniza luxul şi bombasticismul grotesc. Noi ne uităm ca în timpul imperiului roman la circ. Să vă zic: am deschis  acum într-o zi televizorul să văd o nouă, "frumoasă" şi "educativă" emisune: "Vedetele fac circ". Nu cred că e nimic mai grotesc decât să vezi nişte imbecili care nu gândesc nimic că se întrec, că dau afară fără ruşine ce au în cap! Muzica şi emisiunile ( showurile ) sunt tot mai vulgare cum bine observa  un prieten. Familiile sunt dezbinate cu metodă, noi ca neam la fel, suntem îndoctrinaţi de am ajuns şi noi să credem ca nu însemnăm nimic şi că suntem de rahat, parinţii, fraţii, surorile, fiicele se prostituează prin străinătăţi, nu doar la propriu, pentru că prosituţie e şi să îţi trădezi ţara, să mergi la cerşit prin alte ţări. Ce zic ăia de pe acolo: "Saraca de ea! Tu fetiţă, tu n-ai ţară, n-ai familie, cum ai venit tu aici aşa de una singură, să stai pe nu ştiu unde, chinuită, cu alţi emigrnţi, să lucrezi de dimineaţa până seara, să dormi singură zi şi noapte pe o saltea, fără identitate, fără nimic?" Credem că am evoluat. Am involuat. Stăm în case din materiale proaste, ca în incubatoare, mâncăm plasticuri, iar statul aşteaptă să murim când ieşim la pensie deoarece calculul e simplu: "dacă tu trăieşti o zi în plus eu pierd bani, în caz contrar eu câştig. Acuma ia ghici ce o să aleg?" La Roşia Montană se distruge un paradis pentru bani, mai nou prin munţii Făgăraşi o firmă străină oarecare bagă râurile pline până mai ieri de pastrăvi în ţevi, ca să ce? Să facă bani! Taie pomii din jur, iar în urmă curge o apă murdară.  Ce s-a gândit întreprinzătorul? Băiat deştept: se pot face bani frumoşi din asta, de parcă e ţara şi râul lu' mă-sa! Noi dormim, ne uităm la "Mireasă pentru fiul meu" şi dăm din buci la mare pe "Dragostea se face minim în doi". Dar vorba lu' Moromete, cu "milă nesfârşită" : “Si ce-o să mananci mă, Baznae? Ce-o sa mănanci, ma tâmpitule?". Ce o să se întâmple după ce am pustiit tot pentru bani şi fală şi nu am pus nimic în loc, nu am creat nimic care să aducă profit, ci am vândut şi am băut şcolile şi fabricile şi flota şi pădurile şi tot? Ce o să rămână după noi? Ce o să le lăsăm copiilor noştri? Pustiul? Mâncarea cancerigenă? Viaţa de robot, de muscă programată când să se nască, cum să triască, cum să moară? La asta să ajungă să se reducă miracolul vieţii? Dar lasă că probabil când o să se golească sacul, ştiu şmecherii ce e de făcut: o să îi ia pe toţi cei pe care nu o să îi  mai poată hrăni şi o să îi trimită în război minţindu-i că mor pentru o cauză nobilă. Iar toti cei responsabili de dezastru sunt vinovaţi, vinovaţi pe veci, vinovaţi de moartea fiilor, de distrugerea naturii şi a lor înşişi. E Iadul! Vizionare plăcută şi spor la cumpărături!  

sâmbătă, 1 septembrie 2012

NU APARENŢA, CI ESENŢA CONTEAZĂ !


duminică, 5 august 2012

Mi-ar fi ruşine în locul lor..

         Mă uitam la copila asta Sandra Izbaşa. Eu cred că majoritatea românilor nu o merită, cu atât mai puţin politicienii noştri. Întâmplarea a făcut să mă uit la prestaţia ei. Zic întâmplare pentru că nu mă mai uit de mult la sport de când este condus tiranic şi interesat, bântuit de unii ca Becali. Americanca a avut exact atitudinea naţiei ei: de aroganţă, determinare etuziastă, ridicolă. Mă rog, să rectific, mă gândesc aicea la un anumit filon negativ al naţiei americane.. Sportiva americancă a căzut însă în fund. Şi deşi i-au umflat clar notele, nu au putut să o scoată pe locul întâi. A ieşit românca. Avem încă oameni frumoşi, talentaţi, creativi. Mi-a apărut apoi Băsescu pe alt post declarând că el "nu demisionează că nu e laş". Cu siguranţă: el are datoria să scape ţara , ca un tată protector, de ticăloşi, el trebuie să păstorească asupra românilor.  Hai să fim serioşi! Se agaţă scabros de scaun, iar pe de altă parte vine Ponta salvator, de parcă l-a chemat cineva. Nu am fost la vot şi nu o să mă duc când au ei chef!  Mi-ar fi rusine în locul lor şi să-mi arăt faţa în public. N-au însă ruşine.. 

vineri, 3 august 2012

Nu tinerii trebuie să le plătească pensionarilor


         Am văzut o reclamă la televizor în care se milita chipurile pentru dreptul copilului la educaţie, pentru că astfel "infracţionalitatea va scădea". Până aicea treacă-meargă, deşi ştim cât de şcoliţi ies copiii din instituţia educaţională a statului în ziua de astăzi. Ce a urmat să zică nenea ăla în reclamă pe un tot sobru, palpitant, poznaş, ca în reclamele de pe prima parcă ( sau naţional ), m-a revoltat. Îşi punea întrebarea: cine o să ne plătească nouă pensiile? Stop! Adică cum? Noi trebuie să plătim pensiile batrânilor şi bolnavilor ( mulţi dintre ei închipuiţi )? Banii lor unde sunt? Banii lor pentru care au muncit atâţia ani? De aceea îşi trimit insistent părinţii copiii la lucru în orice condiţii de ajung să se prostitueze în faţa şefului, făcând munca comasată a doi sau trei muncitori? Se trage de pe patroni, iar aceştia trag cât pot de pe angajaţi. Se bagă discordia între părinţi şi copii în dorinţa de a-i divide şi cuceri. Mă opresc aicea, conchizând că: NU! Nu noi şi nici copiii noştri nu trebuie să plătească pensiile înaintaşilor. 

vineri, 27 iulie 2012

Cerebel cu coloana infinitului intre craci

                               El si "Zmaili" sunt de tot rasul, se stie ( ii urmeaza de aproape Alexandru Velea ), dar nu trebuie spus tare. Se discuta, toti oamenii care mai gandesc putin ii iau in ras, atat de mult incat nu se prteaza nici macar sa-i critice cu voce tare. Ca sunt plini de energie, vulgari si plini de ei la fel, se stie. Ca sunt niste produse comerciale, niste "vedete" produse artificial, este clar. Ca CRBL spune nonsenusri in piesele lui ca: "Nu recunosteam ca greseam nici cand greseam " sau ceva de genul si ca ti se fac creierii funda numai cand incerci sa intelegi ce a vrut sa zica, e adevarata si asta. Nu trebuie bagat in seama, trebuie lasat in lumea lui. Crbl e tamp si ridicol, dar nu realizeaza, isi pastreaza optimismul si energia debordanta cum se vede si in poza de fata, la limita grotescului. Nu e tipul la care sa i-o spui inteligent ca s-ar putea sa incerce sa rada de tine coniderandu-te "fraier" sau invidios. Se asteapta sa te afecteze pentru ca e singura lui satisfactie si e tot ce poate face ( ca pe clasa a ix-a ). E tipul la care cand face o tampenie trebuie sa i-o trantesti direct cu pumnul in fata, sa-l tragi de urechi ca pe un copil nazdravan cu care stii ca nu o scoti altfel la capat.La un moment dat o sa-si ia si bataia, sunt sigur. Totusi am simtit ca trebuie sa spun cateva cuvinte cand am vazut ca ia coloana infinitului intre picoare. De data asta a mers prea departe. Romanul e tolerant pana la un anumit punct. CRBL e un prost vesel, sa o spunem pe sleau . Crede ca a ajuns undeva, dar nu a ajuns nicaieri. E acelasi cocalar de periferie. In viata lui a batut pasul pe loc. Faptul ca apare doar prin niste reclame la chimicale si telefonie mobila nu inseamna nimic, sunt alti o mie si o suta de oameni de rand care o fac in schimbul unor bani. In muzica n-a lasat nimica si de aceea se preteaza la asa ceva. Fanii lui sunt cativa copii prostanaci din peferii, nici macar fani. In trecerea timpului CRBL nu o sa fie nimic, nici macar un fir de iarba, pentru ca iarba e minunata si naturala.

luni, 23 iulie 2012

Mânăstirile din Oltenia ( doină )


Când oraşu-i zăpăcit,
Cu muşuroiu' ticsit
Şi un om greu de găsit,
Când porcii se-ntorc în glod
Şi gâştele fac ocol,
Iar măgarii candidează
Muştele de îi votează,
Atuncea te-ai pricopsit
Din oraş de ai fugit,
Cocina de ai lăsat
Fără vreun bun rămas.
Că ar trebui sub soare
Să stea orice arătare
Ce are în lume rost,
Nu doar care-i de folos!
Că sunt fiinţe pe lume
Care le place anume
Să urce-n-zi oarecare
Sus la înăţime mare,
Aşa cum capra cea neagră
Stă pe stâncă ziua-ntreagă,
Tot aşa cum ar muri
Numa-n pădure de-ar fi.
De nebun eu am plecat
Carpaţii i-am traversat
Pe vale pe lângă Olt
Unde stâncile sunt tot.
Prin Vâlcea noi am trecut,
De oprit nici că am vrut,
Am zis că ne-o stâmpăra
Mânăstirea Govora.
Acolo noi am găsit
Loc frumos, aerisit.
Când vezi arhitectura
Simţi mai bine atuncea.
Că am găsit loc frumos,
Loc curat, misterios,
Unde găseşti ce-i mai bun
Din sufletul de român;
Românul când el ştia
Cu meşteşug a-şi lucra
Pridvorul şi streaşina.
Acolo găseşti pridvorul
Care l-a avut poporul.
Credeţi că ne-am ostoit?
Mai departe am pornit,
Noi numa că ne-am oprit
La Iezer când am sosit.
Frumoasă vale în munte
De rămâi fără cuvinte!
De-acolo am mers la deal
Să-ntâlnim ce nu credeam!
Am văst mică mănăstire,
Frumoasă, o jucărie!
Cum anina ea pe munte,
Sus acolo sub o stâncă.
Mare o mai fost minune
Acolo la Sfânt Pahomie!
Că acol' la dreapta sa
Un izvoraş el curgea,
Stânca el o despica,
Apă că ea tot venea,
În bazin că se scurgea,
La picioare-ţi ajungea.
Acolo puteai să bei
Apă lipede cât vrei.
Mai era acol' o casă,
Casă mândră ţărănească,
O esenţă românească.
Un călugăr îngrijea
Ceva prin grădina sa.
Am plecat apoi mai sus,
Spre Pătrunsa noi ne-am dus,
De unde vedeai tot plaiul,
Plaiul românesc ca Raiul.
Am 'noptat la Arnota,
Acol' unde hodinea
Domnul Matei Basarab
Creştin mare pest-un neam
Ce-o dus cu el în mormânt
Lupte aprige de mult.
Aproape de Arnota
Ca răul s-antruchipat
O carieră de scos piatră
Care munţii  îi tot sapă.
Am plecat la Bistriţa,
Alte minuni poţi vedea.
Că-i mânăstire-ntre stânci
Cu peşteră greu de-ajuns.
La Hurezi noi am găsit
Locaş mândru construit
De domnitor renumit,
Locaş de turci urgisit.
Acolo vezi spiritul
Ce îl are românul
Şi artă adevărată
În istoria zbuciumată.
Ce atatâta vorbă multă?
Că-i greu în cuvinte-a spune
Câte am mai văst şi-apoi
La locaşuri pe la noi.
O să mă opresc aici,
Înainte doar să mai zic
Că la Turnu am venit
Şi la Cozia-am poposit
Şi la încă câteva
De care n-oi mai zicea.
Prin munte multe v-aşteaptă
Sufletul vă fericească!

duminică, 1 iulie 2012

Un film nemaipomenit despre viata si rock'n'roll


Credem că suntem năpăstuiţi, dar nu ştim că năpăstuim la rândul nostru. E doar una din ideile care se pot desprinde din acest film. Viaţa e o luptă şi o căutare, luminiţa vine de unde nu te aştepţi. În cazul acesta din partea lui Hesher, un metalist aparent insesibil, violent, alcoolic şi fără sens. Însă finalul este nemaipomenit, de  o înduioşare greu de suportat. În spatele tuturor acestor nefericiri se ascund oameni. 

luni, 11 iunie 2012

Entuziaştii


                     Poză făcută în 3 iunie pe aleea care duce din Sub Arini spre Valea Aurie. Exact ce spuneam, iarăşi o treabă de mântuială, alţi entuziaşti care s-au trezit să strângă gunoaiele ( pană laurmă un lucru bun ), dar care nu s-au gândit ce o să facă la urmă cu gunoiul strâns, unde o să-l ducă. Şi uite aşa au depozitat sacii lângă un coş de gunoi în speranţa că o să vină primăria şi o să-i ridice. Să dea numai Sfântul ! Că frică mi-e că o să vină unii şi o să rupă sacii şi o să se împrăştie gunoiul la loc!..

Prea mult pesimism


                                         Pentru mine literatura e un refugiu. Însă câteodată mă deprimă şi ea şi mă revoltă. Cum au putut exista scriitori atât de mârşavi? De laşi? De pesimişti? Literatura şi filosofia noastră interbelică e doar pe jumătate autentică. Din ea poţi alege câteva idei viabile, în rest literatură extremistă , negativistă, pesimistă ( sau dimpotrivă, de un entuziasm şi optimism excesiv, prostesc ): Blaga, Cioran, Cezar Petrescu etc., mai puţin scriitori, mai mult pupincurişti în sisteme demente, nişte frustraţi. Păi cum poţi spune că între oamnei "adevăratul dialog nu este posibil" , cum declară undeva Blaga, şi că noi de fapt am vorbi singuri, fiecare dialog fiind de fapt două monologuri? Am găsit câteva idei frumoase în cartea lui de aforisme, însă de la această afirmaţie am încetat să mai citesc şi am restituit-o rapid la bibliotecă. Ăsta e extremism! Da, sunt oameni cu care vorbim degeaba ( îi limitează capacităţile intelectuale ), dar asta nu înseamnă că nu există dialog, că nu comunicăm, eu cred că sunt diferite grade de comunicare, cunosc oameni cu care mâ înţeleg foarte bine şi cu care coincid în idei. Că nu ne suprapunem perfect, că sunt nuanţe care câteodata ne scapă, asta da, până la urmă e parte din pitorescul fiecăruia, e diversitatate şi frumuseţe, dar până la a afirma că nu dialogăm deloc e cale lungă! Probabil în sistemul nayist pe care Blaga îl promova ( se ştie că era filogerman ), în care doar puterea conta, dialogul între oameni nu mai era necesar. M-a dezamagit şi el, deşi îl credeam unul dintre filosofii autentici. Mi-a plăcut teoria lui cu misterul, şi cum unii reduc sensul lucururilor şi alţii îl amplifică, văd mai mult în lucruri, pentru că da, în asta cred, unii încercă să distruga misterul lumii şi să-l limiteze din anumite interese ( conducătorii ne vor pe toţi la fel şi să împărtăţim o singură filosofie de viaţă: a lor ), pe când alţii, datorită bogăţiei lor interioare, capabili de iubire, duc lucrurile la un nivel mai înalt şi si îmbogăţesc miracolul lumii. Blaga rămâne doar pe jumătate autentic, ca majoritatea scriitorilor noştri, ca toate doctrinele de partid care pornesc la drum cu programe bune şi sfârşesc în aceeaşi micime şi minciună. Şi totuşi undeva Blaga părea să dezică teoriile "ştinţifice" prin care se încerca să se dovedească că anumite rase sunt inferioare... Citind foarte mult asist adesea la parşivenia unora de a emite idei în funcţie de interesul lor. Şi se neagă mult. De aceea cred că e bine să se aibă grije ce se citeşte. Nu-mi plac oamenii care folosesc cuvinte ca "nicodată", "ştiu că nu o să câştig", "nu se poate", "nu există", "imposibil". Eu cred că multe lucururi sunt posibile. Acuma nu cad nici în cealaltă extremă a unui optimist naiv tip american cu "totul e posibil", deşi îmi place "niciodată să nu spui nicioadă". Lumea e undeva între cunoaştere şi mister şi asta o face fascinantă, între neputinţă şi şansă reală de realizare a unor lucurui minunate, dar asta nu trebuie să se ştie. Filosofii noştri în cea mai mare parte, sau "aşa-zişii".. nu sunt altceva decât propagandişti. Omul în concepţia lor trebuie să se teamă că moare de foame şi să ştie că trebuie să facă ce i se dictează. Trebuie să ştie, cum îmi spunea o fată de 18 ani că i-a zis maică-sa, că nu trebuie să încerce marea cu degetul. Cetăţeanul trebuie să ştie că nu trebuie să se pişe împotriva vântului, ci să-i lase pe alţii să facă pe el. Viaţa în concepţia mea e diversitate, e cu bune şi cu rele. Lumea e între posibil şi imposibil,iar dacă anumite lucururi nu ne mai sunt posibile, râmân, atâta cât tăim, altele lucruri minunate care dau sens vieţii. Când murim nu mai contează, oricum nu o să mai ştim..

Te învârt după bunul plac ( şi interes )


                                   Ştiţi faza cu ţiganul prins cu mâna în buzunarul unuia, care striga că e discriminat? La fel e dacă spui, de exemplu, că nu-ţi plac rahaturile românilor, automat eşti antiromân. Dimpotrivă, dacă spui că îţi place România, prin românism înţelegând anumite lucruri, tot tu eşti mioritic ( în sens negativ ), neam de straiţă, îţi place şmecheria şi ţepuiala. Te întorc unii ca la Ploieşti, te învârt, o dau cumva să iasă ei deasupra. Dacă critici câţiva evrei ticăloşiţi, eşti antisemit. Pe de altă parte, dacă spui că ai cunoscut evrei cumsecade, eşti filosemit. Hai să fim serioşi: ficare naţie are uscăturile ei, la fel cum are oamenii ei deosebiţi! Daca ai prieteni de treabă unguri, te dai cu inamicul, dacă dimpotrivă critici prostia unuia dintr-ăştia, eşti xenofob. Eminescu cu a lui doină a fost constant acuzat de xenofobie, de parcă nu e adevărat, chiar şi în zilele noastre, că "nu mai poţi străbate de atâta străinătate". Toată industria internă, agricultura etc. a fost pusă pe butuci şi înlocuită cu fabrici, firme şi bănci străine. Am vândut berea şi maşina noastră Dacia. Păi normal, cât eşti director trebuie să te căpătuieşti şi tu, ca doar nu rămâi veşnic pe post, şi cum poţi să o faci mai uşor şi mai repede decât să baţi palma cu o firmă străină care-ţi dă banul şi dă-o dracului de Dacie, dă-i dracului pe toţi românii care de acuma o să sclavagească la străini pe bani mai puţini! Mie să-mi meragă bine, să fiu baştanul din franzelă într-o lume în ruine! Astăzi fur Dacia, mâine mai ştiu eu ce, şi uite aşa, "cu toate partidele în cameră", mă descurc!. Să revenim, dacă critici sistemul de învăţământ, ai ceva cu educaţia. Dacă ajungi să zicem ca în "Austronaut Farmer" ( filmul, merită văzut ) să-ţi retragi copiii pe o perioadă de la şcoală, pe motiv că nu-i învaţă mare lucru, doar îi îndoctrinează, îi învaţă că ştiinţa şi arta nu sunt "sexy", eşti antieducaţie, vrei să-l privezi pe săracul copil vezi doamne de educaţie! Tu zici o chestie şi ei te suceasc cum vor, îţi răspund cu un clişeu acceptat de toată lumea. De parcă sistemul lor de învăţământ e cum trebuie, de parcă politicienii fac ce trebuie. Dacă ajungi la saturaţie şi îţi strigi disperarea vizavi de preşedinte, de exemplu, şi prim ministru, la fel, eşti antisocial, antipolitic, comunist, sau mai ştiu eu cum. Hai să fim sinceri, ştie toată lumea că învăţământul, religia, media sunt folosite pentru îndoctrinare. Nu e doar doctrină ( se mai lasă câte ceva cât să pară veridică treaba ), însă se acunde voit adevărul din religie, literatura, istorie etc. şi se suceşte ca să se poată folosi în interesul unuia şi altuia. Dacă o duci bine o dai cu sfidarea, umilirea, fala, dacă-ţi merge rău o dai cu umanitatea. Oamenii mari râmân constanţi în ideile lor. A, da, sunt fraieri ăştia care au atitudinea asta, la fel cum, dacă o dau altfel, sunt hoţi!..

Se exagerează cu căpuşele


                                       Trebuie că faza cu căpuşele invadatoare e o făcătură. După vaca nebună şi găina şugubeaţă asta. S-a gândit cineva cum să facă bani, mi-am zis, cum să vândă nişte substanţe de deratizare. Astăzi citeam în Tribuna ce spunea Dobra şi e de aceeaşi părere. Tot Dobra conchidea că săracele păsări au să rămână fără mâncare. Asta nu înseamnă că nu sunt căpuşe. Dar nu mai multe decât dintodeauna. Ştiu câţiva apropiaţi care s-au trezit cu câte una pe piele, unul s-a dus rapid la urgenţă, altul i-a dat cu şprei de muşte, altul cu spirt şi au scăpat. Am auzit de asemenea de o călugăriţă de la mânăstiea Tismana care suferă de multă vreme de o boală agonizantă din aceeaşi cauză. Urmăream cu tristeţe cazul lui Şerban Ionescu, care a făcut genialele roluri în "Blestemul pământului, blestemul iubirii" şi "Pădureanca" care acum e la mare suferinţă şi se zice că tot din cauza unei căpuşe. Asta nu ştiu exact. Deci ele există şi sunt foarte periculoase, însă să adăugăm la răul produs de ele încă un rău şi să terorizăm în plus populaţia pentru că nişte şmecheri vor să facă bani? Acum într-o zi în capatul Parcului Sub Arini am găsit câteva frunze frumoase de pătlagină ( limba oii cum ii mai zice ). Am început să le culeg împreună cu câteva de trifoi si păpădie să le adaug la salata de primăvară pe care doream să o mânânc. Noroc că m-a văzut cineva şi m-a avertizat! Am citit pe un pom şi scria că într-adevăr s-a dat cu substanţe toxice. Nu numai păsările au de suferit, ci uite şi cei care doresc să mânânce natural ce le-a dat Mama Natură, într-o perioadă când nu se mai prea găsesc produse naturale. Se pare că sunt unii care distrug şi murdăresc totul. Cred că se şi doreşte ca oamenii să stea cât mai mult în casă şi să se uite la prostiile lor de la televizor, să consume cât mai multă căldură, apă şi curent şi în plus să le fie frică să mai mânânce din natură şi să o taie la primul supermarket să facă niscaia shopping.
                                Alt lucru ce mi s-a confirmat a fost cu strângătorii de gunoaie de prin Sub Arini. Prima reacţie a fost: frumos din partea lor, ca apoi să-mi amintesc că ştiu cum funcţionează treburile, că şi asta e tot o făcătură, gunoaiele se strâng şi primăria zice: nu aveţi unde să le depozitaţi. Păi normal, vă băgaţi peste noi cu gunoaiele, noi ne ocupăm de asta, noi strângem, noi luam banul public, noi plătim firmele care ne dau şpaga. Adică noi ne-am chinuit atatâta să ajungem la putere şi veniţi voi şi faceţi curăţenie? Lasă domne să fie cât mai mult gunoi să avem ce strânge ( asta când trebuie să mai justificăm un ban ). Cam aşa merg treburile, şi cum s[ nu-ţi vină să borăşti când vezi acuma afişele electoralei? Nu ştiu zău dacă l-aş vedea pe Johannis sau pe oricare alt primar agăţat de o creangă subţire deasupra prăpastiei dacă nu m-aş face că plouă şi aş trece mai departe fără nici o mustrare...

Aş interzice coridele


                                      Unii le numesc cu neruşinare "traditţii". Eu le văd atrocităţi. Descendente din luptele din amfiteatrul roman, coridele sunt, ca si pe vremuri luptele dintre gladiatori si animale, circul prostimii menite să abată atenţia de la problemele importante ale imperiului. Coridele da, au o tradiţie, o tradiţie a prostiei şi setei de sânge. Mă întreb ce om normal s-ar duce să privească cum este chinuit în ultimul hal un taur, înţepat consecutiv cu ţepuşe, cum fuge cu sângele închegat şi şiroind pe spinare până îi dau balele, iar într-un final cum este ucis cu brutalitate şi târât grotesc, lâsând în urmă o dâră din noroiul format din îmbibarea pâmântului cu sânge şi lichide interne? Şi ce animale frumoase! Mai revoltător mi s-a părut că, dacă s-a întâmplat ca un taur să sară speriat în arenă, a fost repede ucis, pentru că, vezi Doamne, punea în pericol viaţa câtorva nerozi veniţi să privească înspăimântătoarea scenă! Altă soluţie nu s-a găsit! Mi-aminteşte de uciderea tigrului din Dumbrava Sibiului şi pozele făcute ca la safari de mândri înfăptuitori. La fel s-a întâmplat în Statele Unite cu un taur scăpat dintr-o coridă într-o parcare, poliţistul care a ucis taurul fiind ulterior decorat pentru vitejia sa de a fi apărat populaţia de periculosul animal. Întâmplarea o relata pe Animal Planet însuşi poliţistul foarte mândru că şi-a îndeplinit datoria. Ce căuta pe acolo un taur care trebuia să fie la ora aia în sălbăticie nu s-a întrebat. Mi-a fost haznă, trebuie să recunosc, că prostul poliţist s-a ales cu câteva răni urâte din partea taurului înainte de a-l împuşca, acesta perforându-i un testicol şi sfredelind-i un genunche de a putut să privească la minunăţie de os ieşindu-i prin piele. Sper de asemenea că fracturile avute, la bătrâneţe să-l chinuie îngrozitor ca răsplată a barbarismului şi tâmpeiei umane pe care probabil că în prezent o susţine în naivitatea sa!

vineri, 20 aprilie 2012

Blestem


Blăstămat să fie
Cel cu păcat mare,
Cel ce lăcomeşte
Şi lumii greşeşte!
Cel care clădeşte
Şi cari nu gândeşte,
Cel care, când trece,
Arde, pustieşte,
Cel care, când vine,
Fură şi întină,
Cel care nu ştie
Pune temelie!
La care ridică
Casă din năsip
Valul să i-o spele
Tot câte un pic!
Să fie mâncat
De păcatul greu
Ăla bucuros
De ce nu-i al său!
Şi blestem amar
Viaţa să îi fie
De mai mult înhaţă
Decât i se vie!
Cel ce stăpâneşte
Ce-i al tuturor
S-ajungă să facă
Voia cioclilor!
Iar acela care
Lumea îngrădeşte
Spânzurat de poartă
Lumea îl găseşte!

Cela care asupreşte
Junghiurile-l scormoneşte!
Cela care pizmuieşte
Vederea îl părăseşte!
La care-i vorba minciună
Limba să îi facă bubă!
Să se lege blestemu'
De omul care nu-i bun,
De cine-o păcătui
Şi om nu o şti a fi!

joi, 19 aprilie 2012

Din cutia cu scabroşi: Banciu de la B1

             De unde a mai apărut şi Banciu ăsta? Ca şi la venirea comuniştilor la putere în Moromeţii, când satul era o sursă inepuizabilă de figuri groteşti, apărute din neant şi care se impuneau şi înlocuiau figurile vechi!.. O şleahtă de parveniţi şi de aclamatori ai noului sistem.. Aşa mi se pare şi Banciu ăsta. E ridicol în primul rând pentu că încearcă să-l combată, dar în acelaşi timp să-l imite pe Mircea Badea. Şi aşa cum "hoţul strigă hoţul", citeam ce    ar fi declarat într-o emisiune ( că nu mă uit la emisiunile lui decât câteva secunde să mă scârbesc ): "S-au plâns oameni de litere, oameni de ziare, toată lumea s-a plâns de el ca de ultimul om, porc, ultimul... ca un vierme şi-a trăit viaţa asta în presă (...)“. Vb aicea de George Stanca. Cu ceva o fi deranjat şi ăsta partidul de la guvernământ. Că aşa cum Mircea Badea repetă de câteva sute de ori numele lui Băsescu, aşa şi ăsta e în gură toată ziua bună-ziua cu Cosma, Iliescu şi ai lui. Rârâit şi cu tonul lui  damnator, Banciu e doar ridicol, vulgar, şi în plus îi mai şi lipsesc singurele calităţi ale lui Badea: talentul interpretativ şi spontaneitatea ( ca şi caracter moral e congenital înrudit cu acesta ). Mă mir de fapătul că CNA-ul a amendat B1. Pe net se vorbea de o răzbunare. Doar intrigi şi defăimări toată ziua.. Nimic constructiv. Cu asta se ocupă oamenii noştri politici şi aşa-zişii ziarişti şi comentartori ai evenimentului politic! Cât de naiv şi pierzător de timp trebui să fii să te legi la cap cu prostiile lor?!       

marți, 17 aprilie 2012

Câteodată îmi place să meditez

                         Studiind puţin budismul am ajuns la concluzia că acesta are multe în comun cu creştinismul. Dacă în creştinism viaţa este o mare zădărnicie ( vanitas vanitatum et omnia vanitas ), în budism viaţa e o mare iluzie. Amândouă religiile văd viaţa ca suferinţă ( şi muncă ). În una mântuirea este "întru Hristos", în cealaltă prin renunţarea la plăcerile vieţii şi scufundarea în nefiinţă ( Nirvana ). Adică ambele religii sunt cumva pesimiste, neagă viaţa, în ambele mântuirea şi eliberarea au loc într-un plan exterior vieţii terestre. Una are rugăciunmea, cealaltă meditaţia. Citind despre budism, toate bune şi frumoase, până ce am dat de felul în care a fost şi este probabil organizată lumea budistă. Ca şi cea creştină, are o mulţime de grade, o ierarhie foarte bogată, la talpa căreia se află omul de rând, muncitor. Şi m-am întrebat logic: oare nu tocamai această ierarhie imprimă budismului pesimismul ? Nu au fost create aceste religii ( mă refer şi la creştinism ), nu atât pentru a mântui omul de suferinţă şi zădărnicie, cât pentru a-l domina? În ce mă priveşte nu pot adera în totalitate la nici una dintre cele două credinţe. Până la urmă toate ideologiile şi credinţele din istorie au părţi  bune care converg spre ceea ce ar trebui să fie adevărata cale umană. Nu sunt un optimist naiv, dar nu pot nega vieţii capacitatea de transcendenţă şi calitatea abscons miraculoasă ( adică nu pot fi nici un pesimist absolut ). Cioran în timpul celui de al doilea război, încercând să se dezică de legionarism si nazism, se apucă să studieze budismul. Mai târziu declară că nu a putut renunţa la plăcerile vieţii, moştenind puţin din patima europeană. Eu personal nu sunt adept nici al budismului, nici al creştinismului şi cu atât mai puţin al patimii şi viciului european. Pentru aceea îmi place puţin să meditez. Fără a nega suferinţa existenţială în totalitate ( se petrec destule mizerii ), nu am putut fi  nici pesimistul  creştin sau budist. Mă rog, un creştin m-ar contrazice cu siguranţă, spunând despre creştinism că nu e pesimist, pentru că avem şansa izbăvirii în viaţa de apoi. Ca şi în budism, majorităţiii i se promite fericirea şi mântuirea dincolo. Lumea aceasta cu toate miracolele ei rămâne altora. Viaţa până la urmă e cu bune şi cu rele. În concepţia mea se distrug voit valorile şi se imprimă o concepţie negativă asupra vieţii din care nu mai rămâne decât cultul puterii. Omul nu trebuie să mai creadă în nimic, nu trebuie să mai aştepte nimic, ci doar să se roage ( să mediteze ) şi să muncească, să aştepte viaţa de apoi. Mi se mai întâmplă şi mie să meditez, să iau o poziţie de meditaţie budistă cu mâinile şi degetele împrenate sau să combin poziţia cu picoarele "turceşte", cum i se mai zice, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune, sau pur şi simplu să fac ce simt, întinzând mâinile, relaxându-mă şi încercând să mă deconectez, să mă umplu de "metta" budistă sau echivalentul ei creştin de bunăvoinţă faţă de ceilalţi. Toate acestea după ce am aprins un beţigaş parfumat sau am picurat câteva uleiuri aromatice, pe o muzică budistă, sau tradiţional chineză, sau pur şi simplu pe Vangelis sau  Mahavishnu Orchestra. În limbaj teraputic partea cu muzica se numeşte meloterapie. Îmi place la fel de mult să intru câteodată într-o bisercică  ( indiferent de cult ) şi să admir picutura sau arhirtectura, să ascult o muzică la orgă. Până la urmă e doar o formă de a pătrunde într-un plan mai adânc al artei, al naturii şi al spiritului. Iar dacă mă simt elevat, este din cauza unei forme de binecuvântare ( mai degraba panteistă ). Am simţit tot timpul că se află ceva în spatele lucrurilor din realitate. Cred în multe lucruri inclusiv în frumuseţe.  Viaţa are resurse nemaipomite şi e capabilă de miracol şi profunzime. Pentru mine meditaţia nu este doar o evadare, ci şi o armonizare cu relitatea. M-am întrebat adeseori de ce atâta pesimism în istoria omenirii? Şi am ajuns la concluzia că una din cauze ar fi tocmai această dorinţă de dominaţie, dar şi frustrare în alte cazuri. Am vrut să închei cu Eminescu, care deşi îmi place, în unele poeme e prea...romantic, prea idealist: "Eu nu cred nici în Iehova, Nici în Buddha­-Sakya-Muni"... Mai departe văd că şi el vede  viaţa ca vis, zădarnicie, îşi pierde credinţa etc.. Pentru mine viaţa e foarte palpabilă şi atâta timp cât există, ea este pe rând miracol, uferinţă şi multe, multe stări intermediare.    

joi, 12 aprilie 2012

Daca voi nu mă vreţi, eu vă vreu


       La ştiri am auzit că s-a propus o lege care să ne oblige să participăm cu toţii la vot. Bineînţeles că motivele sunt "îndreptăţite" în dorinţa unei mai mari "obiectivităţi" şi "prevenire a fraudelor" etc.. Bla, bla! Şi acuma, ca după toate afirmaţiile politicienilor, vine adevăretul: se pare că tot mai numeroasele neprezentări la vot ( justificată de altfel de dezamăgirea populaţiei faţă de clasa politică ) au ajuns la cifre îngrijorătoare. Şi acuma au neruşinarea să încerce să ne oblige să mergem la vot, să ne oblige să îi votăm. Cum mă pot obliga să mă duc să-l votez pe unul dintre ei, pentru ca tocmai asta e: a nu vota este şi ea o opţiune, şi anume a faptului că nu cred în nicunul dintre cei care candidează. Însă obţiunea asta mi-o interzic! Nu am dreptul să fiu neîncrezător în ce îi priveşte şi mă amendează în caz de neparticipare la vot. Asta nu se numeşte tiranie? Nu este asta un atac la dreptul meu de a alege? Amenziile am înţeles că sunt nesimţite, ceva de genul la 1000 de Ron, sumă calculată ca imposibil de plătit de majoritatea românilor. Cât de josnic poate fi jocul lor! Mai poţi însă să te duci şi să pui ştampilă pe toţi candidaţii, deşi în timp o să poate rezolva şi lucrul acesta punând pe cineva să privească dacă am votat cu adevarat. Sunt în stare de orice. Oricum e îngrijorător ce se pregăteşte. Nu o să mai zăbovesc foarte mult pe tema aceasta, pentru că e posibil ca legea să nu trecă  de Curtea Constituţională. Mai adaug doar, ce zicea un prieten făcând referire la Alexandru Lăpuşneanul, treaba cu obligativitatea la vot e ceva de genul:  "Daca voi nu ma vreti, eu vă vreu".

sâmbătă, 31 martie 2012

Dacă vreau să mă enervez..

                             Dacă vreau să mă enervez, mă uit la televizor. Pe Antena 3 aceeaşi şi iarăşi aceeaşi dezbat cu orele la Gâdea boacănelele lui Băsescu şi Udrea. Pe B1 altă gaşcă, tot aceeaşi  şi aceeaşi, încercă să-l pună într-o lumină bună de data asta pe Băsescu în emisiunea lui Turcescu. Am un sentiment de greaţă mai nou când îi văd. Ponta cu câţiva malaci în jur vorbeşte de PD-L că e constituit ca un partid mafiot. În rest Frunzăverde şi alte teme care denotă faptul că ăştia de la conducere nu au alte preocupări! PSD-ul a fost la putere şi am văzut de ce e in stare, cu ăştialalţi simţim pe pielea noastră în prezent. Vorbesc de peste 20 de ani şi degeaba.  În rest se mai dă câte o lege absurdă, formă fără fond, cum e aceea a grătarelor, prezentată cu emfază. Se pare că nu s-a schimbat nimic de pe vremea lui Titu Maiorescu. Şi atunci, ca şi acum, se dorea o afiliere rapidă la aşa-zisa civilizaţie din vest, însă, aşa cum se ştie, nimic nu se clădeşte peste noapte. Nimic fără esenţă nu se poate ridica fără a se prăvăli la pământ la prima adiere de vânt. Aceasta nu i-a impiedicat pe oamenii din epoca lui Maiorescu să cadă în absurd şi caragielism, în ridicol, comiţând acel decalaj între formă şi fond. Se încerca asimilraea unor forme din exterior, neexistând un fond prealabil creat. " În aparenta. avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatori, avem teatru, avem chiar o constitutie. Dar în realitate toate acestea sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar" spunea Maiorescu. Aşa şi acuma cu grătarele: nu mai ai voie să faci grătar unde te taie capul, ceea ce e parţial bine, însă nici locuri amenajate nu ai. M-a distrat o ştire dintr-un ziar unde scria ceva de genul că "românii mai au de înghiţit în sec" până să o pună de un grătar. Mi l-am închipuit pe românul de rând cu discul de cartofi într-o mână, copilul în cealaltă, pălaria de paie în cap si ochelarii cu rame roşi, cum i se ridică mărul lui Adam şi se coboară de pofta unui mititel!

marți, 27 martie 2012

Sibiul şi gunoaiele

          Nu o să scriu mult pe tema asta. E "mizerabilă". Adevărul e că oraşul nostru e o cocină în cea mai mare parte, în special în plan spiritual. Dacă se face ceva, în cea mai mare parte e artificial, e aparenţă ce se prăbuşeste la prima adiere de vânt. Aşa şi trebuie: lucrările să fie proaste să aibă unii din nou ce repeara şi alţii ce ciordi din banii publici. Am trecut prin padurea dinspre Valea Aurie spre Dumbrava. La marginea pistei de biciclete, pe unde trec majoritatea sibienilor cu copiii şi biciclete, tronau mai mulţi saci plini cu gunoi ( peturi de bere, hartii etc.). Unul dintre saci a fost rupt, iar gunoiaele s-au împrăştiat dând un aspect minunat zonei pe unde te duci chipurile să te aeriseşti şi să te bucuri de natură, de...peisaj. Mai sus, prin toată pădurea de la Muzeu încolo spre Răşinai numai gunoaie. Cum Dumnezeu de au ajuns şi pe acolo, nu ştiu.. Probabil că, la fel ca şi în cazul gunoiului de pe pista de biciclete, sunt câţiva care consideră padurea de la Dumbrava groapă de gunoi.. Pe Valea Sevişului la fel, am găsit covor de gunoaie. Dar pe unde nu e gunoi? E greu inclusiv să faci muncă voluntară, să strângi gunoaiele altora, pentru că, dacă nu ai contract cu firmă de salubrizare, s-ar putea să nu ai unde să le duci apoi. Am auzit de firme care papă bani europeni destinaţi salubrizării doar pentru a-şi face reclamă, ca apoi să lase gunoiul la marginea locului unde l-au strâns, nu după mult timp să fie la loc. Ca să vezi ce mizerie trăim şi cum merg treburile! Să nu mă mai agit, să o spun pe şleau: îi doare-n c..r, n-au nici un interes să facă Sibiul să arate cum trebuie. Iar ca o concluzie vreau să adaug că am înţeles de mult că unii sunt nişte porci care se complac în noroi. Însă să nu uităm că porcul se taie de sărbători.  

Sibiul şi gunoaiele lui

                                             Nu o să scriu mult pe tema asta. E "mizerabilă". Adevărul e că oraşul nostru e o cocină în cea mai mare parte, în special în plan spiritual. Dacă se face ceva, în cea mai mare parte e artificial, e aparenţă ce se prăbuşeste la prima adiere de vânt. Aşa şi trebuie: lucrările să fie proaste să aibă unii din nou ce repeara şi alţii ce ciordi din banii publici. Am trecut prin padurea dinspre Valea Aurie spre Dumbrava. La marginea pistei de biciclete, pe unde trec majoritatea sibienilor cu copiii şi biciclete, tronau mai mulţi saci plini cu gunoi ( peturi de bere, hartii etc.). Unul dintre saci a fost rupt, iar gunoiaele s-au împrăştiat dând un aspect minunat zonei pe unde te duci chipurile să te aeriseşti şi să te bucuri de natură, de...peisaj. Mai sus, prin toată pădurea de la Muzeu încolo spre Răşinai numai gunoaie. Cum Dumnezeu de au ajuns şi pe acolo atâtea gunoaie, nu ştiu.. Probabil că, la fel ca şi în cazul gunoiului de pe pista de biciclete, sunt câţiva care consideră padurea de la Dumbrava groapă de gunoi.. Pe Valea Sevişului la fel, am găsit covor de gunoaie. Dar pe unde nu sunt gunoaie? E greu inclusiv să faci muncă voluntară, să strângi gunoaiele altora, pentru că, dacă nu ai contract cu firmă de salubrizare, s-ar putea să nu ai unde să le duci apoi. Am auzit de firme care papă bani europeni destinaţi salubrizării doar pentru a-şi face reclamă, ca apoi să lase gunoiul la marginea locului unde l-au strâns, nu după mult timp să fie la loc. Ca să vezi ce mizerie trăim şi cum merg treburile. Să nu mă mai agit, să o spun pe şleau: îi doare-n c..r, n-au nici un interes să facă Sibiul să arate cum trebuie. Iar ca o concluzie vreau să adaug că am înţeles de mult că unii sunt nişte porci care se complac în noroi. Însă să nu uităm că porcul se taie de sărbători.  

duminică, 18 martie 2012

Despre minciunile de pe facebook


                 Pe facebook.com toată lumea este fericită. Indiferent că sunt heavisti sau manelisti ( gusturile în muzică "nu se discută" ), toţi au prieteni, se distrează de bubuie, merg cu maşini tari, au o viaţă aventuroasă, călătoresc prin străinătăţi, merg la nunţi şi cumetrii unde toată lumea e spirituală şi mirii simpatici, mor de distracţie şi râs pe la baluri mascate. Dar în esenţă totul e o aparenţă ( interesant paradoxul ), aparenţa şi arttifialitatea de care e plină lumea şi pe care nu mă mai satur să o critic. Omul de rând, şi acesta este unul din semnele sale distinctive, preferă mai degrabă să meargă pe stradă cu un picor rupt decât cu un pantalon rupt, cum zicea americanul Thoreau. Cei cu esenţă nu se tem să fie ceea ce sunt. Omul inferior încearcă să salveze aparenţele. Blestemul lui e că dacă i se întâmplă să fie un pic mai neîngrijit, îi mere buhu în tot satul. Şi asta fac cu toţii pe facebook: încearcă să-şi dea impresia că au o viaţă. Copiii lor sunt frumoşi şi veseli, mamaie de distracţie, parinţii super de treabă, unchiul cool, viaţa lor un continuu motiv de bucurie şi distracţie. Mă uitam pe facebook la pozele aşa zişilor rockeri. În eşenţă nu sunt decât aceiaşi comuni. Pozele rockerilor le-ai putea clasa tematic: semnul cool al diavolului ( sau al iubirii sau naiba că nimeni nu ştie ce înseamnă, dar oricum îţi permite să te strâmbi pe el şi să te simţi tare, un clişeu de altfel ), o ală temă: bem cu prietenii multe beri şi pipăm multe ţigări, ceea ce e cool, o altă temă care o găseşti multiplicată la infinit pe net: hug-urile, îmbrăţişările cu toată lumea. Toată lumea se iubeşte cu toată lumea. Cu tipi şi tipe pe care i-ai cunoscut pentru prima dată în speluncă şi cu care o să rămâi de acum înainte doar la stadiul ce "ceao", cu colegi de la lucru cu care nu prea ai nimic de în comun, cu tipi noi care au venit şi ei pe la cabană, cu prietena unei amici de-ale tale  etc.. Oricum, trebuie să dai impresia că ai multe cunoştinţe, mulţi prieteni, stă în instinctul animalic de supravieţuire. M-a distrat o caricatură în care un tip îi spunea unei tipe: "Vezi, câteodată viaţa chiar poate să fie cum apare pe facebook! ". Nu apar pe facebook nici decepţiile în dragoste ( dacă nu folosesc cuvinte prea mari ), oricum, nu apare nici tipul care îmi place de mână cu prietena mea cea mai bună, nici scandalul cu mama că mi-am pus cercel pe nu ştiu unde, nici perdaful ce mi l-a tras şeful, nici scandalul cu soţul că nu avem bani să plătim rata, nici că mă spetesc muncind, ceea ce face facebookul, să o spunem pe şleau, o mare minciună. Cei cu pozele draguţe nu mai prostesc pe nimeni, pentru că aici nu e prezentată viaţa, ci cum şi-ar dori unii să le fie viaţa.  

marți, 13 martie 2012

Murdăresc tot

                                    Ce vedeţi credeţi că e o simplă reclamă? Ursuleţul de pluş din magazin, un simplu ursuleţ? Nicidecum. Trăim în lumea în care nimic nu mai este ceea ce pare. Pentru a vedea esenţialul îţi trebuie înţelepciune. Dar de unde atatâta? De unde nu este nici Dumnezeu nu cere. Unii dintre marii noştri scriitori în perioada interbelică şi după s-au lăsat ispitiţi de mişcări politice obscure. Ce să aşteptăm de la omul de rând needucat, dar pe care nu-l ajută în primul rând capul, care nu ştie decât să meragă cu turma? Nu e o declaraţie mizantropă, să mă ferească sfântul! Până la urmă nu or fi murit toţi bărbaţii, femeile şi înţelepţii din ţară! În general însă aşa stă treaba. Mai nou ursuleţii pe care ni făceam cadou acum câţiva ani nu mai poartă în braţe periniţa cu inscripţia "Love", ci "Sexy", după modelul capitalist actual. Cum ziceam nu e un simplu ursuleţ, ci o cale subtilă de inoculare a unor concepte. Copii sunt învăţaţi în prezent la şcoală că ştiinţa şi arta nu sunt sexy, nu sunt cool. Iubirea nu mai e pe placul conducerii actuale,  ci e înlocuită cu clubăria, dansul la bară, "sexy eyes", "sexy love". Reclamele la diferite produse sunt proiectate chiar şi pe biserici, cum am vazut pe Biserica Catolică din mijlocul Sibiului vechi la diferite spectacole. Se încearcă o corelare subconştientă a unor elemente importante din interiorul nostru cu anumite produse, metodă mârşavă de altfel. Telefonul mobil te ajută să vorbeşti cu mama bolnavă, banca te ajută să-ţi protejezi copiii ( cum îi protejează numai ei ştiu, că numai azi dimineaţă era o ştire la televizor "S-a sinucis din cauza ratelor" ), iaurturile cu chimicale te fac sănătoas, mare şi tare. Problema e că se produce o mutaţie. Lucrurile adevărate, umane, sunt înlocuite cu pragmatisme, vulgaritatăţi etc.. Se mânjeşte totul. Şi nu îţi vine să dai atunci cu ursuleţul cu "Sexy" de pământ? Nu îţi vine să spargi radioul şi televizorul când îl auzi pe Găinuşă cum face haz de cei care nu ştiu ce-i ăla Kiss Cash? Să nu spargi televizorul când îi vezi pe unii cum fac haz de mari cântăreţi de muzică populară, de porfesori etc.? Cu zâmbetul pe buze ni se inoculează tot felul de  lucruri care ne pot costa mult, chiar viaţa noastră şi a celor dragi. Şi şobolanii simt când începe să se scufunde vasul şi sunt primii care îl părăsesc. Oamenii par însă că şi-au pierdut din instincte. Asta se doreşte. Ne îndepărtăm tot mai mult de condiţia noastră primordială şi devenim tot mai dependenţi de societate. O să ajungă unii să îngheţe la 5 °C, pentru că nu mai ştiu decât să îşi pună fundul în maşină. Nu e nimic, asta o să ajute sistemul să scape mai uşor de noi când îmbătrânim şi devenim ineficienţi, o să ne lase să murim ca animalele în spitalele subfinanţate. Omul şi-o face cu mâna lui. Sau "fiecare pasăre pe limba ei piere". Ce m-a determinat să scriu lucrurile acestea pe blog a fost o inscripţie în lemn în stil popular la Muzeul Satului ASTRA, o reclamă la Ambient. Atât de departe s-a ajuns? Să pună şi pe casele autentice din interiorul muzeului de acum câteva secole în care au trăit şi pătimit străbunii noştri reclame la Colgate, Danone şi Durex!.. Se murdăreşte tot. 

luni, 12 martie 2012

Mircea Badea

                     Mircea Badea e talentat ( şi un talent ). Mircea Badea e spontan. Mircea Badea e inteligent, are inteligenţa tipului mai răsărit ( sau care doar a răsărit ) din periferia bucureşteană. Are capacitatea de a pătrunde absurdul unor situaţii şi de a se frustra din cauza aceasta, de a le prezenta cu umor şi savoare. Are limbariniţă, se agită, gesticulează, devine interogant cu feţe ascunse în spatele camerelor, îşi dă palme peste cap la mare artă precupeţească. Stilul său este al tipului cuminte ce a asimilat o atitudine şmecherască, amestecată cu o formă de analiză interprtetativă a evenimentului politic şi cotidian. Mircea Badea este însă tendenţios. Dacă ar fi trăit în perioada interbelică i s-ar fi adresat regelui cu "majestatea dumneavoastră", iar dacă ar fi trăit pe vremea comunismului ar fi scris la Scânteia unde i-ar fi desfinţat pe inamicii ideologiei partidului. Normal ar trebui să nu se poată privi în oglindă, iar conştiinţa întinată să-l înnebunească. Mircea Badea este însă adaptabil. Minte şi se minte. Primeşte directive şi le respectă cu rigurozitate în dorinţa de a dobândi faimă şi Toyote, spre marea mândrie a familiei care probabil îl văd de succes. Mircea Badea e laş, pentru că nu are curajul să critice şi metehnele celor din partida opusă partidului de la guvernământ. E foarte posibil, însă, ca Mircea Badea să trecă, ca orice val. La următoarele alegeri, din ineficienţă sau, în caz contrar, din inutilitate. După Mircea Badea nu v-a rămâne nimic. 

luni, 5 martie 2012

Ceva nu este în regulă

                       Zilele acestea a făcut mare vâlvă la televizor cazul bărbatului care şi-a ucis copiii şi apoi s-a sinucis. A fost găsit împreună cu copiii pe fundul unui lac de prin zona Clujului parcă, unul dintre copii fiind legat de el. În paralel s-a difuzat ştirea despre un nou atac armat într-o şcoală din Statele Unite, urmat de sinuciderea autorului. M-am întrebat ce poate duce la astfel de fapte disperate? După comentatorii primei fapte am aflat că respectivul avea ceva probleme în căsătorie, de fapt era căsătorit pentru a doua oară. Bănuia că unul dintre copii nu era al lui, că avusese o depresie mai veche, şi bineînţeles comentariile aferente cum că era un bărbat bun, muncitor, vesel etc. şi "nu ştiu cum a putut face aşa ceva".. Probleme în casnicie, astea te pot duce la astfel de fapte? Le are toată lumea la un moment dat sau altul. Totuşi ce te poate arunca la o asemenea faptă disperată? Sau mai bine ce determină aceste probleme casnice?  Mi-am zis ca trebuie să fie mai mult decât se spunea pe post. Pe alt canal am aflat că de fapt respectivul avea datorii în bănci, cărora nu le mai făcea faţă. Hopa!.. Asta da, era ceva ce putea duce la o stare disperată, ce te poate îndemna să comiţi fapte de neimaginat. Acum să revenim la cazul din Statele Unite. La fel, o faptă teribilă urmată de sinucidere.. Întreb din nou, pt că nu poţi să nu te gândeşti: ce te poate duce la a-ţi sacrifica proprii copii, la a ucide cu sânge rece şi la a-ţi lua propria viaţă renunţând la tot, gâsind în nimic o eliberare? Bineînţeles că respectivii sunt todeauna labili, ca şi cei care se sinucid în armată că "i-a părăsit mândruţa". Eu cred că sistemul te aduce la asemenea fapte dieprate. Ceva nu e în regulă nici acolo în Statele Unite, dacă se petrec astfel de fapte. Pe limba lor: "Something is wrong". Băncile care te jegmănesc cât pot te pot duce la disperare, în momentul când ştii că nu ai de unde să plăteşti şi te uiţi în ochii copiilor tăi care depind de tine şi de locuinţa pe care o plăteşti făcând eforturi titanice. Neputinţa te poate duce la astfel de fapte. Umilinţa pe care o suporţi la serviciu şi tu şi nevasta ta pentru că ei ştiu că depinzi de salariul respectiv te poate duce la disperare! În sensul ăsta e de văzut filmul "The Assassination of Richard Nixon" (2004). Şi după ce s-a comis atrocitatea mai au şi neruşinarea să îl scoată pe respectivul bolnav, nebun etc.. Nu toţi însă sunt fraieri şi insensibili cum se doreşte. Mai sunt şi oameni care văd şi înţeleg. Cazul este însă imediat clasat sub o scuză oarecare de o ipocrizie de neiertat.  

vineri, 2 martie 2012

Doină



Călca-o-ar de lume rea
Că nu mă poate vedea!
Călca-o-ar pe ea de lume,
Nu ştiu ce vrea de la mine.
Că eu nu-s dator la nime',
Le-am plătit cât li se vine.
Le-am plătit numa cât trebe,
Ei nu mai pot de durere.
Atunci când m-aud cântând
Le-o intrat un drac în sân.
Că avere e doina,
Numa' că n-o pot fura..

marți, 28 februarie 2012

Nu le pasă

                                                 Cât de penibil trebuie să fii să te uiţi la televizor ( să te mai uiti ) , la Antena 3 sau B1, sau la oricare alt post de televiziune, şi să aştepţi o schimbare în bine pentru tine! Românul ( şi nu numai el ) trebuie să înţeleagă un lucru simplu şi esenţial: celor de la putere NICI MĂCAR NU LE TRECE PRIN CAP să schimbe ceva pentru binele lui!  Nu le pasă absolut deloc de el. Dacă lumea ar înţelege acest lucru simplu, ar putea fi un început. Eu cred că Băsescu, sau oricare alt preşedinte, nu relizează nici măcar o dată de-a lungul unui mandat că el e pus acolo să reprezinte o ţară, nişte oameni care îl plătesc, că rolul său e de a-i păstori pe aceşti oameni. Iar dacă acceptăm că  la un moment dat politicienii au un moment de trezire a unei forme de conştiinţe, înlătură gândul rapid, scuturându-se  ca de fiorii unui gând absurd ( ca în filmuleţul "Fallen Art"). Omul politic are un singur gând: consolidarea puterii. El este la rândul său parte dintr-o ierarhie asupritoare, demonică, din   care  dorinţa de bine a populaţiei este exclusă, tot ce poate face şi tot ce urmăreşte în fiecare clipă e să reziste pe această scara ierarhică  cât mai mult ( cu alte cuvinte să se ţină bine de putere ) şi să urce cât mai sus pe ea. Fiind asuprit  de cei situaţi mai sus pe scară, loveşte la rândul său în cei situaţi dedesubt. Doreşte să se tragă de şireturi cu cel de sus şi exclude orice formă de nivelare de planuri cu cel de jos, ca în fabula lui Grigore Alexandrescu, "Câinele şi căţelul". Nu sunt adeptul vreunui egalism social ca cel comunist şi nu neg o formă de ierarhizare a lumii. Această ierarhizare este însă naturală, nu impusă. Omul politic şi social extrem încearcă să-şi impună autoritatea, nu să îşi câştige respectul. Vrea să domine cu orice preţ, să-i conducă pe ceilalţi prin forţă, teroare, limitare. Strămoşii săi sunt lupii sălbatici. Umanitate şi morala în cazul lui sunt excluse. Instinctul îi dirijează acţiunile, scopul lui în viaţă este puterea, vorba minciuna, discursul demagogie, realizarea supremă este gloria spre care tinde febril până în ceasul morţii. Este negator al tuturor valorilor şi apologet ai brutei, megaloman. Este nihilist, doar pentru a-şi motiva atrocităţile, crezând de fapt că totul i se cuvine şi că are drept de viaţă şi de moarte asupra lumii. E de obicei slab, frustrat, iar singura lui formă de incandescenţă este o lumină radioactivă, fanatică. Doar că mai e ceva de care el nu ţine cont. Unii îl numesc Dumnezeu. Eu îl numesc Natură. Legilor date de guverne li se adaugă legile naturii. În istorie fanatismul n-a biruit. Tot ce a fost val a trecut ca valul. A dăinuit doar ce a avut o bază solidă. Politicianul ar trebui să păstreze în minte ce spunea Napoleon, cum că gloria e trecătoare iar obscuritatea veşnică. Aş mai adăuga că ce e animal, moare ca şi animalul, singur la marginea pădurii înfrânt, detronat de alţii ca şi el. Acestea ar trebui să fie pentru el un început. Un început de sfârşit al fanatismului.

luni, 30 ianuarie 2012

Îi doare-n cot


Hai să o zicem pe aia bună: pe politicieni îi doare-n... cot de proteste. Câinii latră, caravana trece. Adică prostii manifestează-n frig, iar politicienii îşi fac în continuare şustele. Senzaţia asta am avut-o ieri auzindu-l pe Băsescu vorbind. A dat-o iară în termeni economici cu criza, cu recesiunea, cu euro şi ne-a anunat că şi anul 2012 o să fie unul greu pentru români. Bineînţeles, cauzele sunt exterioare, normale, criza e de vină, bat-o vina, nu sclavia. Mi-amintesc că îmi spunea un prieten în liceu că urăşte economia, că omul e văzut ca o cifră sau ca şi "cumpărător". Ce voiam să adaug faţă de articolul precedent e că se vede cu ochiul liber că nu se doreşte o îndreptare a lucrurilor. Că poporul e dus cu preşul, şi o să fie dus mult de acum înainte dacă nu se face ceva. Se vorbeşte mult, nu se face nimic. E greşită concepţia că Băsescu şi ceilalţi sunt puşi acolo să facă ceva pentru marea majoritate. El luptă doar pentru interesele lui şi ale altora ( cum ar fi străinii ). De ce se duce Băsescu la Bruxelles? Credeţi că se duce, cum zicea, să anunţe că e rândul politicienilor să platească pentru răul mers al lucrurilor? Eu cred că se duce să vadă dacă străinii îi mai ţin spatele, să nu care cumva să cadă ca Ceuşescu. El în schimb probabil o să le mai promită ceva din ţărişoara asta. Ne întoarcem în Evul Mediu, vorba aceluiaş prieten, când câte un domnitor mai plătea Curţii câte ceva din ţară, mai strângea un pic şurubul, ca să-i fie susţinută dregătoria. Criză a fost dintodeauna pentru români. Singurul lucru cu care se ocupă politicenii, singurul lucru la care lucrează este consolidarea puterii. Vrau să dau un exemplu doar din învăţământ. Normal spun eu că ar fi fost să se dea examen, iar profesorii să fie aleşi în post în funcţie de pregătire. Demersul este însă exact invers. Se tinde ca directorul să îşi aleagă personalul. Adică trebuie să fii pe placul directorului, să îi serveşti interesele. Dacă nu îndeplineşti condiţia asta, poţi să fii personalitate enciclopedică şi profesor cu vocaţie, chiar genial, care ţi-ai pune amprenta pe generaţii, tot profesoara pedantă cutare iti va lua postul. Totul e o ierahie, discordie, nu armonie. Asta se doreşte. Elevii depind de profesori, profesorii de directori, directorii de inspectori, inspectorii de miniştri etc.. Toate instituţiile sunt constituite ca sisteme mafiote, cu şefi, pârâtori, asupritori şi supuşi. Noi: plătitori de taxe de protecţie. Nu pleci capul, "ghici ghicitoarea mea" cine pleacă?... Şi ne mirăm că nu se merge spre bine. Cam atâta.

joi, 26 ianuarie 2012

De ce e criză?













Băsescu dă vina pe criză. Boc dă vina pe criză. "Asta e. Întelegem nemulţumirile oamenilor, dar e criză." Dar de ce e criză? aş întreba eu. Asta nu se prea întreabă. Ca şi cum criza asta ar fi un dat natural, o periodaă grea, dar normală în cursul firesc al evenimentelor. Dar oare nu a fost ea produsă artificial? Nu s-au întins prea mult unii şi acum patimeşte (plăteşte) o lume întreagă? Ă? M-a îngreţoşat atitudinea "înţelegătoare" şi "împăcuitoare", "stoică" a preşedintelu: "O să trecem împreună"... Oare n-a contribuit şi Băsescu la criza aceasta? Prin prea multele împrumuturi la FMI, ca manelistul ( că doar e preşedintele lor ) care, deşi nu prea are de unde plăti, se mai bagă la o plasmă şi o maşină. Ne-au băgat ăştia în rahat până peste cap! "Dormim să creăm locuri de muncă." Ce locuri de muncă s-au creat? În afară de faptul că s-a dat ţara asta pe mâna strănilor, au fost lăsaţi alţii să vină aicea cu fabricile lor, că e mâna de lucru ieftină, nu prea văd să se fi pus pe picioare ceva autohton, autentic care să dea ceva real românului de lucru. Urmează să se vândă şi munţii cu tot cu aurul lor (vorbesc de Roşia Monană). Că doar e mai simplu să vinzi ţara străinului, să-ţi iei bănuţu, cât timp ţine mandatul, decât să creezi proiecte viabile, realizabile pe termen mai lung şi care pot duce la prosperitatea ţării. Aici Băsescu acţionează ca directorii de după '89 care au pus făbricile pe butuci, în loc să le pună în funcţiune, au dus tot la fier vechi şi şi-au tras o casă cu piscină şi cu pitici la portă, fără să se gândească la repercursiunile pe care o să le aibă aceasta asupra miilor de români. De pe partea lor nu-i problemă, că vor găsi ei ceva de furat mai încolo. Dar uite că sacul din care tot iei şi nu mai pui nimic în schimb se termină... În afară de tăierea pensiilor şi salariilor, şi mărirea impozitelor ( memorabile sunt cele ale lui Boc la ţigări şi băutură ), "că doar e criză", guvernul acesta în frunte cu preşedintele, n-a făcut nimic, de parcă pe omul care a cotizat 40 de ani îl interesează de ea criză. Până la urmă unde sunt banii lui? Criză este, nu neg, însă e pretext pentru a ne sclavagi şi mai mult. În primul rând e o criză a bunului simţ, că tot e la modă sintagma asta. Sau cu alte cuvinte, ne conduc nişte porci ordinari care ar trebui să plece.

luni, 16 ianuarie 2012

Despre Brumaru


Ce scrie Brumaru nu e poezie. Probabil prinde la teribilistii de liceu, la fel cum prinde "Povestea" lui Creanga, desi comparatia nu este buna. Brumaru e poetul cu care poti trezi din amorteala o clasa plina de elevi smecheri sau poate face deliciul snobilor care se cred cu mintea descuiata. In spatele cuvintelor frumos plasmuite se ascunde o minte perversa si bolnava. Brumaru da cu sprei peste transpiratie, insa toti stim ca nu exista miros mai oripilant decat acesta. Da, si Eminescu a mai zis cate una, nu ca nu am sti, dar parca e altceva. Brumaru se crede de teapa lui Apollinaire si, cu nerusinare, da' drumul la ce are el in cap (fiecare cat poate), doar pentru a se face de minune. Varsta inaintata la el nu e varsta intelepciunii , ci varsta zahariselii. Efectul rezultat din asocierea elementelor sublime cu cele vulgare nu poate fi decat hilar. Brumarul e un exponent al postmodernismului american, al capitalismului distrugator de valori.E varianta lui Lady Gaga in literatura, a Alexandrei Stan care lasa sa i se "intrezareasca" prin pantalonii scurti...obiectul venerarii lui Brumaru, a lui Janet Jackson careia ii cade sutienul in concert din lipsa de fani. Toti stim ca femeia e plina de mirosuri minunate, insa Brumaru exagereaza. Ce ramane din Emil Brumaru este o expresie sincera a unui rateu literar si a unei senilitati "profunde".

duminică, 8 ianuarie 2012

Reabilitatea Artelor

Articolul de faţă este o manifestare de încrederea în Artă (în capacitatea ei de transcendenţă), în continuitatea ei ( capaciltaţile ei infinite de materializare), şi o polemică cu detractorii acesteia, îndeosbi cu postmoderniştii. Vreau să spun din start, pe şleau, ceva care nu se mai prea aude ( probabil din cauză că toata lumea ştie ), să îmi exprim credinţa că poezia nu a murit, muzica aşişderea, artele o duc bine, cum au dus-o dintodeauna, găsesc noi forme de exprimare, conforme cu realităţile actuale, fiind vechi de când lumea, vechime pe care o asimilează, compensând pe de altă parte cu elemente de unicitate şi noutate . Dacă postmoderniştii neagă progresul, noi credem în progres. Cum s-ar putea nega ceva atât de evident? De la tehnologie la medicină se poate sesiza de-a lungul anilor un progres. Dacă ar fi trăit în vremurile acestea, Chopin sau John Keats probabil nu ar fi murit de tubrculoză. Unii susţin că progresele nu există decat în domeniul ştiinţelor, iar că omul nu ar fi evoluat în esenţa sa. Şestov însuşi considera că nu suntem diferiţi de primii oameni de pe Pământ, deşi asta poate însemna că suntem cuprinşi de aceiaşi fascinaţie în faţa Universului ca la Facerea Lumii. Noica considera că, în ciuda progrselor umanităţii, viaţa noastră nu s-a îmbunătăţit, beneficiile progresului fiind anulate proporţional de decadenţa umanităţii. În sensul că degeaba avem avioane şi telefoane mobile, când muncim mult mai mult ca să ne permitem să le folosim.: "(...) Pascal, şi-a pierdut ceasuri şi zile întregi din viaţa aceea pe care năzuia s-o închine mânturirii propriului suflet, spre a contrui o maşină aritmetică, sortită să uşureze eforturile intelectuale ale urmaşilor săi. Astăzi maşina aritmetică există din belşug. dar este cineva atât de sigur de sine, atât de mullţumit de sine încât să creadă că a meritat jertfa lui Pascal? " (Constantin Noica, Eseuri de duminică, humanitas, 1992, 2011, p.125 ) Viaţa noastră nu pare să fi progresat deloc. Însă în ciuda efectelor nocive pe care le are un sistem sau altul, în vremurile prezente, capitalismul care s-a extins tot mai mult pe planetă, cu a sa tendinţă spre robotizare şi promovare a aparenţelor, progresul există, şi chiar şi în plan spiritual. Tot Noica spune: "În perindarea generaţiilor istorice, fiecare dintre ele şi-a închipuit la început că este o culme, pentru a-şi da seama până la urmă că nu e decât o punte de trecere." (Ibidem, 124 ) Deşi majoritatea oamenilor trăiesc într-un stadiu animalic de existenţă, preocupările lor nefiind altele decât cele ale brutei, într-o ignoranţă lucie, omul inteligent de astăzi pare să fie cel puţin la fel de sofisticat ca cel dinainte, doar cu o treaptă mai sus. E adevărată teoria că generaţiile actuale se ridică pe spinarea înaintaşilor, care nu sunt nici uriaşi, şi nici nici pitici, ci oameni inteligenţi pe spinarea altor oameni inteligenţi. Omul de astăzi are un acces mai mare la informaţie, progresele tehnologiei, care au fost facute progresiv de-a lungul timpului, ne permit în prezent să asimilăm rapid informaţiile şi să ducem totul la un alt nivel. Dacă privim istoria, vedem o strânsă legătură între toate domeniile de activitate umană, pornind de la cunostinţe şi trăiri spre celelate domenii.Teologismul din Evul Mediua a influenţat toate celelalte domenii, de la medicină la literatură. Tratametul medical era respins şi înlocuit cu rugăciunea. Literatura, muzica şi celelalte arte erau impregnate de misticism religios, chiar şi geografia şi astronomia. Odată cu prgresul ştiinţelor şi explorării universului, oamenii devin mai încrezători, mai relişti, mai cunoscători ai lumii înconjurătoare, misticismul religios fiind înlocuit cu fascinaţia în faţa noilor teritorii cucerite, universul până în prezent neepuizându-şi toate secretele, dar şi în faţa misterului încă nepătruns. Omul din ziua de astăzi este astfel un mistic, însă unul caruia îi survine misterul pe altă cale decât cea religioasă, este mai degrabă un panteist, un explorator, miracolul devine posibil, şi din toate experienţele înălţătoare, dar şi decăderile sale se emană o cantitate imensă de artă. Omenirea nu a intrat în declin, misterul nu s-a disipat, valorile vechi au fost asimilate şi adăugite sau înlocuite cu altele care le furnizează aceeaşi fascinaţie în faţa existenţei. Senzaţia în istoria omenirii este aceea de veşnică renaştere, de nou început. Omul, dimpotrivă, este doar la începutul explorării universului, aventura abia începe. E minunat şă trăieşti vremurile acestea, cum minunat a fost să le trăieşti pe dinainte, şi minunate o să fie să le trăieşti pe următoarele. Cineva spunea că nu ne-am născut în vremurile cele mai bune, prea târziu pentru explorarea planetei şi prea devreme pentru explorarea spaţiului. Pe de o parte că planeta nu e atât de explorată pe cât se crede, iar spaţiul e treptat explorat . O să continui să ma las fascinat de imagini de pe Marte, din alte lumi, pe care le aduc în prezent navele trimise pe aceste planete, şi să-mi închipui planete acoperite în întregime de apă, sau pe care plouă cu diamante, cum au fost de curând desoperite de telescoape uriaşe de pe Tera. Urmaşii noştri vor călători în stele. "Toate-s vechi, şi nouă toate", cum spunea Eminescu, care priveşte mai de aproape realitatea, şi vine cumva adăugit, în contra "nimic nou sub soare" biblic, asimilat de postmodernişti. Previziuni apocaliptice au existat dintodeauna, în prezent se fac şi foarte mulţi bani de pe urma acestor previziuni. În eclesiastul se mai spunea: "Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. " ( Ecl 1:10 ) "Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. " Cum spunea cineva pe net, probabil calatoriile în spaţiu existau de pe atuncea, antibioticele şi internetul, să dau doar câteva exemple. Versiunea adaugită a lui eminescu pare mai plauzibilă. Nu ne-am prăpadit însă nici în anul 1000, aşa cum s-a crezut, nici în anul 2000. Deşi sunt momente în viaţă de plictiseala, sunt trecătoare, todeauna găsind ceva nou până la urmă,. e doar o senzaţie alături de cea de "absurd" existenţial promovată atâta de existenţialişti. Lumea nu e doar absurdă sau plicticoas㪠doar este. Şi are nişte resurse fantastice de a creea circumstanţe magice. Nu am rămas încă nici fără resurse, nici fără oxigen. Existenţa se pare că are o capacitate extraordinară de regenare, cumva noi trăim existenţa înaintaşilor, însă altfel, sau oricum la un nivel mai înalt, care ne furnizează o repetare, cumva o existenţă constantă în fascinaţie şi miracol, ni se dă posibilitatea să străbatem, cum au făcut înaintaşii noştri, drumul fascinant al existenţei, sau să-l continuăm, să punem ceva din noi, continuatori ai înaintaşilor care trăesc încă în noi, pe care i-am asimilat şi compensând cu aportul noastru modern, facem din nou posibilă creaţia, noul, transcendenţa, trăim ca şi înaintaşii noştri pastrând doar ce e nemuritor în ei, trăim ca şi ei pe alte coordonate. Spengler nu vedea în istorie atât un organism unitar, cât entităţi diferite. Pentru el Istoria Egiptului Antic era o cultură particulară care a avut perioada ei de tinerete, maturitate şi declin. Alta e istoria Romei, şi ce modernă. El absolutizează însă această delimitare dintre culturi. Dacă mergem pe ideea ca "nimic nu moare, doar se transformă " ajungem la o clae de mijloc. Totul se transforma si se dezvolta, prgreseaza, se înmulţeşte datorita multitudinii variantelor unice. Are dreptate, culturile sunt entităţi vii, ca şi oamenii, însă nici oamenii nou născuţi nu sunt complet noi, ci poartă genetic moştenirea străbună. Aşa şi culturile vechi au transmis moştenire ce au început. Progresul deci există. Culturile lumii sunt părţi componente ale unui organism mai mare, istoria universală. Să revenim la progresele în cadrul domenilor umane şi la interdependenţa dintre ele, să vedem unde ne situăm, cum credem că trebuie să arate arta de astăzi şi cum o să arate probabil cea a viitorului. Ziceam că progresul din tehnică, şi tehnica umanistă, iluministă, ca nouă religie a vremurilor noi a influenţat celelalte arte. Descoperile din acustică au dus la îmbogăţirea limbajului muzical, muzică care în prezent, datorită cercetărilor ştiinţifice a ajuns să fie tot mai complexă, şi să folosească tot mai mult din resursele posibile ale sunetelor. S-a ajuns la o combinaţie tot mai mare de note, inventându-se noi game, şi combinându-se între ele, la moduri, game de jazz, până la gama cromatică care se foloseşte de toate sunetele de pe griful unei chitare sau al unui pian, de toate tonurile şi semitonurile. Chiar mai mult, se face uz şi de sunetele dintre semitornuri, muzica tonală fiind în prezent adăugită de o muzică netonală. Datorită sintetizatoarelor şi, în prezent, mai mult ca niciodată, datorită calculatoarelor, muzica a devenit mult mai expresivă, combină armonii clasice cu sunete apropiate acelora din natură sau care amintesc de voci umane, sunete difuze care inspiră trăiri variate şi îţi comunică senzaţii spaţiale şi mistice. Au loc de asemenea rearanjări în muzica contemporană, la fel cum contrapunctul a fost o invenţie barocă, recent au fost creeate muzici în care se folosesc atât serialismul integral, cât şi calcule matematice. În muzica contemporană tradiţionalul fuzionează cu noul, avangardiştii nereuşind să distruga ceea ce au clamat cu atâta tărie: caducitatea tradiţională. Aşa şi trebuie să fie , schimbarea trebuie făcută progresiv, noul trebuie obţinut prin inovaţie şi nu prin rupere, tradiţia trebuie continuată. Limitele în muzica contemporană sunt în prezent doar cele impuse de limitele urechii umane. Asta doar deocamdată, în timp probabil o să fie posibilă, datorită evoluţei medicinii, sau tehnicii, să se transplate o urche mult mai fină, sau un aparat care să ne facă să sezizăm ultrasunete, şi folosind noi modalităţi, cine ştie ce muzică minunată o să asculte înaintaţii nostri? Dar până atuncea, nu am reuşit decat să stabilim nişte limite în care ne încadrăm în prezent, avem treabă să expandăm domeniul, dar şi de a ne bucura de toate combinaţiile armonice ce se pot naşte din între limitele cunoscute. Muzica abia începe. În faţa grifului chitarei ne minunăm câte minunăţii putem scoate cu puţin talent şi inspiraţie. Până la urmă sunt două tipuri de filosofi, cum bine spunea Blaga, care disipează miracolul existenţei prin îngrădiri raţionale, şi alţii care îl amplifică. Postmoderniştii sunt cei care încearcă să-l distrugă cu al său teoretician Cărtărescu care vede în Eminescu un frustrat fără femei, Cărtărescu nefiind altceva decât un autor de kityschuri literare, poet în curtea lui Băsescu, premiat din greu sau Brumaru, un poet scabros, în vârstă, care face apologia anusului si vaginului, înlocuind iubirea care în opinie capitalistă şi uniformatoare este o boală. Viitorul ne surâde. Încă mai avem şansă la miracol. Doar ignoranţii se plictisesc, cei fără imaginaţie, cei care neagă posibilitatea creaţiei, cei incapabili să creeze ceva autentic.Cum ar trebui să arate literatura din ziua de astăzi? Să fie sinceră, autentică, cumva în ton cu tradiţia, şi în care să punem ceva din noi. Arta cred că e la fel ca şi noi, desecndenţă a înaintaşilor noştri şi formă renăscută şi actuală pe scara evoluţiei. Mă gândesc aicea mai putin la avangardişti şi mai mult la cei care-si dezvoltă discursul pe tradiţie , în maniera rockului progressive de astăzi. Literatura nu trebuie să tindă, conform tendinţelor actuale greşite, spre uniformizare, ci spre pastrarea tradiţiei locale, fără a exclude folosire ale unor limbaje universale. Muzică populalara trebuie să o impregnăm ( pentru că popor mai este, romani mai suntem ) cu problematicile actuale ale romanilor. Dar putem să cântăm şi blues care a devenit deja un limbaj universal. Avem nevoie de un număr finit de elemente pentru a creea o circumstanţă magică, expresivă. Lucrul acesta dă un număr remarcabil de posibilităţi exprimării artistice şi de situaţii transcendente. Limbajul descriptiv al romanticilor este doar un exemplu, la fel gamele tonale din muzică sau iubirea cu o singură femeie. Văd viaţa ca o evoluţie şi ca un tot (adolescenţă, tinereşe, maturitate, îmbătrânire, renaştere ), însă totodată ca o repetare de perioade binecuvântate. La fel văd lumea ca o structură alcătuită din particule care se intersectează într-un plan al consensului. În plus doar lucrurile fără substanţă se degradează. Un Caragiale e actual, iar un Handel ne fascinează la fel de mult ca pe vremea când a creat. În credinţa populară se credea că: "Deşi bătrân (Dumnezeu), e totuşi plin de vigoare şi conduce treburile lumii, ca şi la începuturile ei." (Marcel Olinesu, Mitologia romaneasca,Editra Saeculkum Visual, Bucuresti 2008 ) Chiar daca lumea ar fi o repetare, sa zicem ca ar fi fost si alte omeniri inaintea noastra, de fiecare data aceasta numai unica putea fi. Unele lucruri sunt artificii care ne oferă un spectacol frumos de câteva secunde, iar altele Sori, cu mult mai multă substană interioară, luminează constant milioane de ani şi dă naştere unor lumi. José Ortega y Gasset spune în "Omul şi mulţimea": "Oricât de mare ar fi raza libertăţii noastre, există în ea o limită: nu avem altă soluţie decât să păstrăm continuitatea cu trecutul" şi: "Trecutul , aşadar destinul nostru-, nu îşi exercită influenţa asupra noastră sub o formă constrângătoare şi mecanică, ci ca fir călăuzitor al inspiraţiei noastre." Totodată "Omul , e de la bun început şi de la sine tot o fiinţă deschisă mereu unor noi posibilităţi." De la considerente asemănătoare am pornit în elaborarea "doinelor" mele. Conisder că doina nu e moartă, aşa cum nimic nu moare în lumea în care trăim, ci doar se transformă. Ea este vie ca şi expresie caracteristică a sufletului românesc. Doinele mele sunt reperabile în spaţiul Transilvănean, în jurul Sibiului şi se doresc o expresie literară a gâdirii româneşti din aceste locuri, a problematicilor, surprinse în elemente caracteristice. Autorul se crede realist şi democrat, nicidecum capitalist, cum îi acuză pe postmodernisşti, purtatorii filosofiei acestei mişcări politice în literatură, aşa cum proletcultismul a fost al celei comunsite. Doina de exemplu poate avea continuitate . Greşit e doar să copiezi în totalitate tradiţia, şi nu a te inspira, pentru ca atuncea duce la fenomenul de formă fără fond. Suntem de acord şi cu o poezie nouă, liberă, dar sinceră, de o mai mare virtuozitate si o folosire mai larga a resurselor care să desemneze de la iubiri ( încă actuale ) până la frustrări şi depresii, ca să fim în ton cu ce se ştie astăzi. Şi atunci totul va fi nou şi continuator al tradiţiei, mai mult, autentic, capabil de fascinaşie şi revelaţie şi vom creea lucruri minunate care ne vor contopi în forme superioare de existenţă. Respingem postmodernismul care duce la kitsch, nonvaloare, demitizare, uniformizare, golirea universului de valori, care neagă încredere în viaţă şi în posibilităţile ei de a creea circumstanşe magice. Lumea o fi complexă, însă nu e absurdă, E un Purgatoriu şi nu un Iad, Un Iad cu posibilităţi de evadare şi mântuire, şi nu în sens religios ( nu suntem teologi ), ci mai aproape de panteism decât de religiozitate crestina. Totodată credem în geniu, în care nu cred postmodernisştii, nu putem crede că muzica unui Handel e la fel de valorosă ca şi betiv care bate darabana in masa cârciumii. Când Niculae a venit şi i-a zis lui Moromete că e ultimul ţăran şi că ar trebui să dispară, acesta i-a răspuns cu farmecul inconfundabil: "Dar cine spune că nu eşti tu ultimul prost şi că tu trebuie să dispari?" Ţăranii nu au dispărut şi nici oamenii. Cine spune în prezent că arta e moartă, cînd e evident că nu e? Cine spune că moarte nu sunt decât creaţiile postmoderniştilor?