Mânăstirile din Oltenia ( doină )

Când oraşu-i zăpăcit,
Cu muşuroiu' ticsit
Şi un om greu de găsit,
Când porcii se-ntorc în glod
Şi gâştele fac ocol,
Iar măgarii candidează
Muştele de îi votează,
Atuncea te-ai pricopsit
Din oraş de ai fugit,
Cocina de ai lăsat
Fără vreun bun rămas.
Că ar trebui sub soare
Să stea orice arătare
Ce are în lume rost,
Nu doar care-i de folos!
Că sunt fiinţe pe lume
Care le place anume
Să urce-n-zi oarecare
Sus la înăţime mare,
Aşa cum capra cea neagră
Stă pe stâncă ziua-ntreagă,
Tot aşa cum ar muri
Numa-n pădure de-ar fi.
De nebun eu am plecat
Carpaţii i-am traversat
Pe vale pe lângă Olt
Unde stâncile sunt tot.
Prin Vâlcea noi am trecut,
De oprit nici că am vrut,
Am zis că ne-o stâmpăra
Mânăstirea Govora.
Acolo noi am găsit
Loc frumos, aerisit.
Când vezi arhitectura
Simţi mai bine atuncea.
Că am găsit loc frumos,
Loc curat, misterios,
Unde găseşti ce-i mai bun
Din sufletul de român;
Românul când el ştia
Cu meşteşug a-şi lucra
Pridvorul şi streaşina.
Acolo găseşti pridvorul
Care l-a avut poporul.
Credeţi că ne-am ostoit?
Mai departe am pornit,
Noi numa că ne-am oprit
La Iezer când am sosit.
Frumoasă vale în munte
De rămâi fără cuvinte!
De-acolo am mers la deal
Să-ntâlnim ce nu credeam!
Am văst mică mănăstire,
Frumoasă, o jucărie!
Cum anina ea pe munte,
Sus acolo sub o stâncă.
Mare o mai fost minune
Acolo la Sfânt Pahomie!
Că acol' la dreapta sa
Un izvoraş el curgea,
Stânca el o despica,
Apă că ea tot venea,
În bazin că se scurgea,
La picioare-ţi ajungea.
Acolo puteai să bei
Apă lipede cât vrei.
Mai era acol' o casă,
Casă mândră ţărănească,
O esenţă românească.
Un călugăr îngrijea
Ceva prin grădina sa.
Am plecat apoi mai sus,
Spre Pătrunsa noi ne-am dus,
De unde vedeai tot plaiul,
Plaiul românesc ca Raiul.
Am 'noptat la Arnota,
Acol' unde hodinea
Domnul Matei Basarab
Creştin mare pest-un neam
Ce-o dus cu el în mormânt
Lupte aprige de mult.
Aproape de Arnota
Ca răul s-antruchipat
O carieră de scos piatră
Care munţii  îi tot sapă.
Am plecat la Bistriţa,
Alte minuni poţi vedea.
Că-i mânăstire-ntre stânci
Cu peşteră greu de-ajuns.
La Hurezi noi am găsit
Locaş mândru construit
De domnitor renumit,
Locaş de turci urgisit.
Acolo vezi spiritul
Ce îl are românul
Şi artă adevărată
În istoria zbuciumată.
Ce atatâta vorbă multă?
Că-i greu în cuvinte-a spune
Câte am mai văst şi-apoi
La locaşuri pe la noi.
O să mă opresc aici,
Înainte doar să mai zic
Că la Turnu am venit
Şi la Cozia-am poposit
Şi la încă câteva
De care n-oi mai zicea.
Prin munte multe v-aşteaptă
Sufletul vă fericească!