Sonet

Iubire dătătoare de suave desfătări,
Tot tu a sufletului uman grea maladie,
Glumă sinistră, exasperantă, amăgire,
Satanică tânjire, triste ale tale zări!

Palma mică pe piept, el o soarbe din privire,
Teribile-i sunt ale ochilor săi căutări,
Dorul încununează ale lumii deşertări,
Delicateţea-i, a sufletului otrăvire.

Trăirea-i e a sa jalnică nevolnicie,
Este-a misterelor creţiei rea turburare,
E un ghimpe-n coasta sorţii, nemilostivire.

Dar şi de ea, Fortuna, schimbă trista cărare,
Şi îi pune în braţe mult râvnita iubire,
Un vis norocit are, în timp găseşte-o cale.