Prea mult pesimism

                                         Pentru mine literatura e un refugiu. Însă câteodată mă deprimă şi ea şi mă revoltă. Cum au putut exista scriitori atât de mârşavi? De laşi? De pesimişti? Literatura şi filosofia noastră interbelică e doar pe jumătate autentică. Din ea poţi alege câteva idei viabile, în rest literatură extremistă , negativistă, pesimistă ( sau dimpotrivă, de un entuziasm şi optimism excesiv, prostesc ): Blaga, Cioran, Cezar Petrescu etc., mai puţin scriitori, mai mult pupincurişti în sisteme demente, nişte frustraţi. Păi cum poţi spune că între oamnei "adevăratul dialog nu este posibil" , cum declară undeva Blaga, şi că noi de fapt am vorbi singuri, fiecare dialog fiind de fapt două monologuri? Am găsit câteva idei frumoase în cartea lui de aforisme, însă de la această afirmaţie am încetat să mai citesc şi am restituit-o rapid la bibliotecă. Ăsta e extremism! Da, sunt oameni cu care vorbim degeaba ( îi limitează capacităţile intelectuale ), dar asta nu înseamnă că nu există dialog, că nu comunicăm, eu cred că sunt diferite grade de comunicare, cunosc oameni cu care mâ înţeleg foarte bine şi cu care coincid în idei. Că nu ne suprapunem perfect, că sunt nuanţe care câteodata ne scapă, asta da, până la urmă e parte din pitorescul fiecăruia, e diversitatate şi frumuseţe, dar până la a afirma că nu dialogăm deloc e cale lungă! Probabil în sistemul nayist pe care Blaga îl promova ( se ştie că era filogerman ), în care doar puterea conta, dialogul între oameni nu mai era necesar. M-a dezamagit şi el, deşi îl credeam unul dintre filosofii autentici. Mi-a plăcut teoria lui cu misterul, şi cum unii reduc sensul lucururilor şi alţii îl amplifică, văd mai mult în lucruri, pentru că da, în asta cred, unii încercă să distruga misterul lumii şi să-l limiteze din anumite interese ( conducătorii ne vor pe toţi la fel şi să împărtăţim o singură filosofie de viaţă: a lor ), pe când alţii, datorită bogăţiei lor interioare, capabili de iubire, duc lucrurile la un nivel mai înalt şi si îmbogăţesc miracolul lumii. Blaga rămâne doar pe jumătate autentic, ca majoritatea scriitorilor noştri, ca toate doctrinele de partid care pornesc la drum cu programe bune şi sfârşesc în aceeaşi micime şi minciună. Şi totuşi undeva Blaga părea să dezică teoriile "ştinţifice" prin care se încerca să se dovedească că anumite rase sunt inferioare... Citind foarte mult asist adesea la parşivenia unora de a emite idei în funcţie de interesul lor. Şi se neagă mult. De aceea cred că e bine să se aibă grije ce se citeşte. Nu-mi plac oamenii care folosesc cuvinte ca "nicodată", "ştiu că nu o să câştig", "nu se poate", "nu există", "imposibil". Eu cred că multe lucururi sunt posibile. Acuma nu cad nici în cealaltă extremă a unui optimist naiv tip american cu "totul e posibil", deşi îmi place "niciodată să nu spui nicioadă". Lumea e undeva între cunoaştere şi mister şi asta o face fascinantă, între neputinţă şi şansă reală de realizare a unor lucurui minunate, dar asta nu trebuie să se ştie. Filosofii noştri în cea mai mare parte, sau "aşa-zişii".. nu sunt altceva decât propagandişti. Omul în concepţia lor trebuie să se teamă că moare de foame şi să ştie că trebuie să facă ce i se dictează. Trebuie să ştie, cum îmi spunea o fată de 18 ani că i-a zis maică-sa, că nu trebuie să încerce marea cu degetul. Cetăţeanul trebuie să ştie că nu trebuie să se pişe împotriva vântului, ci să-i lase pe alţii să facă pe el. Viaţa în concepţia mea e diversitate, e cu bune şi cu rele. Lumea e între posibil şi imposibil,iar dacă anumite lucururi nu ne mai sunt posibile, râmân, atâta cât tăim, altele lucruri minunate care dau sens vieţii. Când murim nu mai contează, oricum nu o să mai ştim..