joi, 9 iunie 2011

O oră din viaţă - gânduri ( peregrinaj liric )

Pentru mine personal, când mă uit pe stradă
pe fereastră, când plouă,
maşinile fac parte dintre obiectele
răscolite pe stradă.
Îmi trece prin minte
că a fost cândva
un Paradis al relaţiei noastre,
un Purgatoriu, când ne-am mai dat
o şansă, deşi te-ai întors de mână cu un copil,
iar eu între timp iubisem o fostă elevă.
Suntem acum în infernul relaţiei noastre?

Vechi şi nou, viaţa pare să evolueze
pe spirală şi încă ceva.
Ca adn-ul.
Tot ce are adn poate face cancer.
Te poţi însă şi sinucide,
sau să mori de bătrâneţe,
sau de plictiseală,
să nu-ţi mai găseşti sens.

Trăim fiecare în dimensiuni diferite
şi ne întâlnim în lumea asta.

Soarele însă încă răsare,
străluceşte (pentru unii luceşte),
dă naştere la lumi noi.
E bătrân şi tânăr.
Mai avem un pic.
Aş face bine să mă duc la un pescuit.
Îmi zicea un prieten
că nu se plictisesc decât cei
fără imaginaţie.

Ploaia e bună la roşiile
ce le-am pus în grădină,
dar nu când vrei să te
plimbi prin soare.

Unii români s-au născut poeţi.

Câteodată eşti plictisit de toate,
până găseşti ceva nou.

În curând fac 32 de ani.

0 comentarii: