Doină

Frunză verde, izmă bună

De la ţară, din grădină,

Zâua cât îi ea de lungă

Cântă doina, plânge, tună.

Cântă în sufletul meu

Când românului i-e greu.

Leacuri îs puţâne-n lume

Ce pot boala a-mi răpune.

Am făcut în chept o boală:

Mi-o crescut piatră de moară.

Piatra mare se-roteşte,

Toată zâua mărunţeşte.

Şi făina cură-n ladă,

E de dor şi e amară.

E făină cu neghină

Şi de jale toată-i plină.

Dar noroc marea-am avut

Doina că am prins s-o cânt,

Că tot moară îi şi ea

Ce tot răul ea îl ia

Şi-l mai macină o dată,

Cerne, nu ştiu ce îi face

De poţi pită bună-a coace.