Sonet ( Tu doar meriţi tot.. )

În lumea care-atâtea lucruri îmi refuză,
Cu oameni mulţi şi josnici, fără de cultură,
Noroc e că te am şi multe tu-mi oferi,
Din toate doar tu dragă, greaţa-mi vin s-o speli.

Eşti bună, tu deţii ce sufletu-mi doreşte,
În lumea goală, tu, eşti cea ce dăruieşte.
Hai strânge-mă în braţe, spate vreau să-ntorc
La ăst spectacol prost, căci tu doar meriţi tot.

De ce îmi eşti atât de dragă? Tu doar ştii
Atât de lin să plângi, atât de natural,
Cunoşti nefericirea, dragostea ca mal.

În astă lume-avară viaţa-ţi se usucă,
Iubita mea, aplacă-te te rog şi udă
Acest stejar, atunci când lumea mă dezgustă!