Ţi-am spus cumva?...

Jovialitate de undeva dintr-un apartament
de dedesubt, sau mai ştiu eu de unde,
aşa cu o ţigare în mână, în mine fum,
cu luna dintr-o parte, muşcată de cap,
parcă din spate,
în zale zbuciumul sedat,
cu mâna la cap,
şi vreau să ştiu dacă plutesc,
sau dacă m-am înecat,
şi dacă da, când o să renasc.

Dar ştiu că a fost minunat,
să te am din nou în camera în care
vibrez de ani buni la aceeaşi intensitate,
la fel, pe noi frecvenţe,
să iubesc trupul mie drag,
cu tine să mă scald,
când cei din jur se umplu cu ură,
necazul şi-l destupă şi spumegă.
E prea târziu: mi-ai fost şi poate
îmi vei mai fi,
sărutul îmi va pătrunde în carne,
de sub haine vei înmiresma
camera cu-o mare, de feminitate,
de dansuri curate,
cu tine pot urca şi simţi acel Ceva.
Ţi-am spus cumva cum cămaşa albă,
peste axila ta mică, delicată,
o face nevinovată?
Cine mai ştie a se purta
atât de natural cu ploapa mea,
cu degetul mare ştergând parcă ceva,
pe gânduri, sau simţind?..
Mi-e dor de breteaua ta
îmiresmată cu seva de pe corp,
lasă-mă să-ţi mai sărut un cot,
şi te rog nu protesta, lasă-mă să-ţi sărut şi talpa.

Ce se va alege de noi,
cine poate ştii?
Dar ştiu că de mulţi ani camera cu noi doi
la fel e, şi şansă ce avem să fim
din nou îmbraţişaţi în ea, să tremur pe interior,
să vaăd iar sânul mic, dar rotunjor, mărişor
ce l-ai tot ascuns,
să mă simt propulasat vârtej, de mister şi dorinţă în sus,
pe tine să mă aştern ca pe o pană..Of!