Doină

Totul e zădărnicie
Fără de Dumnezăire.
De nu faci ce trebuie,
Viaţa ta se mistuie!
Orice-ar fi, nu te abate
De la calea ta cea dreaptă!
Nici pune ceva prea sus,
Dacă-i golit de Sfânt Duh!
În lumea asta răzbate
Ce are la bază piatră.
Piatră grea la temelie
Ţie Domnul să îţi fie!
Cele lipsite de har
Ca fumul ele dispar.
Poate chiar mai repede,
Că tare-s netrebnice!
Tu să ştii că e un loc
Unde toate îşi au rost.
Domnul nu te oropseşte,
Ca pe-un fiu el te iubeşte
Şi te simţi la sânul lui
Că eşti demn, curat şi bun;
Adiat de o lumină
Care-i şi caldă şi lină.
Să nu uiţi să mai şi ierţi,
Că şi tu poate greşeşti.
Căci Dumnezeu pedepseşte
Pe cela care greşeşte.
Poate chiar prin mâna ta,
Însă doar din voia sa.
Pe cel care se căieşte
Să îl ierţi, că-i omeneşte.
Dar de cel ce e tot rău
Tu să fugi din drumul său!
Să nu-l urăşti, că-şi va lua
Odată răsplata sa!
Dar de dracul te fereşti,
Pe altă Cale porneşti!
Şi să uiţi şi să nu vezi,
Căci tu eşti la Dumnezeu!
Până la urmă răzbeşte
Cine binele doreşte.
Ca să închei doina mea,
Atâta te-aş mai ruga,
Să trec de zădărnicie,
Dă-mi, Doamne, mie tărie!