Doină

Pimăvara tot nu vine,
Şi e luna lui aprilie.
De îndată zgribuleşti,
Afară dacă priveşti.
Dar fior nu-i doar pe spate,
Şi în suflet îţi străbate!
Plouă prin sâtă măruntă,
Doru-n suflet te mănâncă.
De ce oare nu putem
Laolaltă noi să stăm?
Căci noi tot ne-am împăcat
Şi apoi ne-am depărtat..
Tot trec ani din viaţa noastră
Şi eu nu te ţin în braţe.
Mândro, în braţe-mi de-ai fi,
Nopatea eu m-aş hodini!
Văd cum tot trec zâlele
Şi nu ne putem ave!
Sărutări şi mângâieri
S-au dus pe-Apa Sâmbetei!
Mai demult tu tot veneai,
La piept mi te ghemuiai.
Îmi spuneai că nimenea
Nu-ţi stâmpără inima
Ca îmbrăţişarea mea!
Ce te poate-mpiedica
Ca să laşi iubirea ta?
Dumnezeu va judeca
După-nţelepciunea sa!
Dumnezeu ne v-antări,
Primăvara va veni!