Ipocrizia la români

S-a sinucis Mădălina Manole. Sicer m-a şocat. O fată frumoasă şi talentată care a decis să îţi curme brutal existenţa. Are ceva poetic în el gestul, poate de aia a şi mişcat o ţară întreagă. Cu toate că trebuie să facem diferenţa: eu cred că mai degrabă "spiritul" nostru neaoş românesc, mioritic, avid de senzaţional, de durere simulată amestecată cu o satisfacţie perfidă, bucuria de necazul celuilalt ne-a făcut zilele astea să vărsăm o lacrimă (de crocodil) pentru o cântăreaţă zic eu autentică. Pentru că să fim serioşi: până mai astăzi cine pomenea de Mădălina Manole? Câţi o ştiau, câţi îi ascultau muzica? Mai nimeni. Văd din nou pe toţi moderatorii care prezintă fără deosebire ştiri politice amestecate cu ştiri despre nu ştiu ce vedetă pop căreia nu-i place să poarte lenjerie intimă şi alte prostii de astea, cum vorbesc acum cu patos ( ridicol ) despre cântăreaţă. Cum cad iarăşi în steoretipii de genul "fata cu părul de foc", şi ipocrizii de genul "nu ştiu ce motive a avut să se sinucidă, că era o fată veselă şi avea de toate". Mi-amintesc aici de filmul adaptat după romanul „Ion” al lui Rebreanu, o producţie fascinantă, când se întreabă lumea de ce s-o fi sinucis cârciumarul Avrum, pentru că nimeni nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva, nu ştia motive evidente, la care cineva dă o replică înţeleaptă, zice ceva de genul că "a avut necazuri ca tot omu' ". Aşa probabil şi câtărereaţa. Acuma unii se schimonosesc pe la înmormântare, bocesc grotesc românesc şi mincinos, iar în timp ce răposata trăia nu ştiau probabil cum să o mai lovească .. Au fost şi câteva aprecieri pertinente pe posturile de televiziune. S-a subliniat ipocrizia semenilor, că doar acuma după ce fapta e consumată începem să ne apreciem valorile, mi-a plăcut o remarcă pe care a făcut-o cineva, că Mădălina Manole "s-ar fi îndepărtat de o lume în care nu se mai regăsea". În rest multe "Dumnzeu s-o odihnească" fade şi inoportune.. În rest mult show în căutare de audienţă, multe persoane ieşite din neant, neştiute de nimeni, ca activiştii apăruţi din obscuritate de sat, după venirea comuniştilor în romanul Moromeţii, confraţi cu Oauăbei, care şi-au exprimat regretele exagerând, periindu-se pe ele însele. Mai e o tehnică la fel de neonestă, dacă cineva se sinucide, să-l scoţi anormal, ca pe soldaţii care se împuşcă în unităţi pentru că „i-au părăsit gagică”. Când am trecut prin sufragerie se vorbea dacă câtăreaţa avea "sau nu depresii ", iar pe ecran posta Păunescu, corifeul poeziei de curte ceauşistă, cu faţa contorsionată de atatâtea doruri după "România dodoloaţă" şi acum hăt şi cu necazul ăsta pe cap! M-am întrebat doar ce-o fi având de-a face cu cântăreaţa, şi am plecat repede să nu mă enervez iarăşi. Se vorbea cum că pe Mădălina Manole ar fi afectat-o şi situaţia muzicii din România, mizeriile din „showbiz”. Cred lucrul acesta, pentru că din păcate artistii autentici supravieţuiesc foarte greu în mulţimea de nonvalori, "staruri", cum mai sunt numite, entertaineri. Până acuma am dat din buci pe Guţă şi alte inepţii de astea, ASIA, Anda Adam, iar acuma apărem toţi ca nişte mironosiţe şi tunăm că muzica adevărată nu se ascultă. Cum îl vedeam pe Măruţă, după mine una dintre cele mai nesuferite apariţii pe posturile de televiziune, care le sufocă în emisiunile lui pe toate pipiţele, aşa-zise „cântăreţe” şi „dive” (de periferie de Bucureşti), l-am văzut şi pe tipul ăsta cum vorbea cam impasibil, dar în cuvinte mari despre Mădălina Manole.. În încheierea articolului o să postez o piesă românească care mie îmi place, mi se pare autentică, că Doamne fereşte, să nu păţească ceva Oana Sârbu şi repetăm istoria şi să ne aducem aminte de adevăratele vedete doar după ce ele nu mai sunt printre noi! "La mulţi ani!" şi "Paranghelie bestială!"