Doină

Frunză verde mărăcine,
Ce te-ai mai întors la mine?
Bine te-ai mai măritat,
O grijă din cap mi-am luat.
Nu că nu te-aş fi iubit,
Chinuri grele-am suferit,
Rană-n suflet mi-ai făcut
Şi de tot n-o mai trecut.
Ca după o boală grea
Urme-n chept rămasu-mi-a.
Pân' la urmă-am găst un leac,
Tăietura de-o-astupat,
Cu o piele subţârea,
Doară cât n-o mai durea,
De nu-ţi bagi deştu în ea
Să îmi zgânderi inima.
Dară tu iara-ai venit,
Rana de mi-ai dezvelit.
Şi acum îţi pare bine
Că mă vezi beteag de tine.
Tot tu să mă lecuieşti
Cum ăi ştii şi cum pofteşti,
Că de nu, de astă dată,
Coas-oi rănitura toată,
Cât de tare o durea,
Să se vindece-o putea.
Doar un semn va rămânea,
De te vei uita la ea.
Doar o ţâr te-i încrunta,
Ca de-o amintire rea.
Dară ea n-o mai durea.